Thursday , April 25 2024

Doar Clujul ne depășește: Gradul de ocupare a paturilor COVID în județul Suceava este 41,19%

Gradul de ocupare a paturilor destinate afecțiunilor COVID în județul Suceava este 41,19%, al doilea procent la nivel național, după Cluj, care are un grad de ocupare de 43,19%. Media națională este de 21,6%, potrivit datelor publicate joi, 20 ianuarie, de direcțiile de sănătate publică. Cel mai scăzut nivel se înregistrează județul Mehedinți, doar 4,8%.

Aceste procente sunt decisive în privința modului în care se vor desfășura, săptămâna viitoare, cursurile în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe. Dacă rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 este cel mult 75%, cursurile școlare se organizează cu prezență fizică, iar în cazul județelor cu o rată mai mare de 75% elevii vor face școală online.

În județul Suceava erau joi, 20 ianuarie, 5.087 cazuri de infecție COVID în evoluție, iar 324 de pacienți sunt internați (8 la ATI), dintre care 28 sunt copii.

Amintim că, în data de 13 ianuarie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre prin care s-a schimbat criteriul după care elevii trec în online. Școlile funcționează în sistem fizic sau online în funcție de gradul de ocupare a paturilor destinate pacienților COVID la nivel de județ. Pentru a se redeschide școlile, în cazul trecerii la învățământ online ca o consecință a creșterii numărului de bolnavi spitalizați, gradul de ocupare a paturilor COVID în spitale trebuie să scadă sub 70%.

De asemenea, cursurile cu prezență fizică vor fi suspendate pentru o perioadă de 10 zile în momentul apariției a trei cazuri confirmate de COVID într-o clasă (grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal). (O. NUȚU)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …