Thursday , April 25 2024

Doar 20 de medici școlari vor avea grijă de aproape 100.000 de elevi, în județul Suceava

Din cele aproximativ 700 de unități de învățământ, doar 71 au cabinete medicale școlare. În școlile din județ sunt și 13 cabinete medicale stomatologice

 În județul Suceava sunt doar 20 de medici arondaţi unităţilor de învăţământ. Unul singur se ocupă de două-trei şcoli, în unitățile de învățământ din județ fiind doar 71 de cabinete medicale școlare. Astfel, sănătatea celor aproximativ 100.000 de elevi este în grija a doar 20 de medici de medicină şcolară, ceea ce înseamnă, teoretic vorbind, că un medic supraveghează sănătatea a aproximativ 5.000 de copii. Pe lângă aceștia, rețeaua medicală școlară mai cuprinde și 75 de asistente. Trebuie menționat faptul că în județul nostru sunt peste 700 de școli și grădinițe și aproximativ 10% dintre acestea au cabinet medical.

Multe școli din mediul rural nu au nici astăzi apă potabilă sau toalete corespunzătoare, iar despre cabinet medical nici nu poate fi vorba. Doar jumătate dintre unitățile de învățământ au autorizație sanitară de funcționare, iar din cele care nu au, majoritatea sunt în mediul rural, acestea neîndeplinind reglementările în vigoare privind dotările de utilități  – lipsa grupurilor sanitare interioare, lipsa apei curente, compoziția apei neconformă chimic și/sau bacteriologic, număr insuficient de cabine la grupurile sanitare în raport cu numărul de elevi.

Se pare că tot părinții vor fi principalii responsabili pentru triajul epidemiologic al elevilor, acum, la început de an școlar, fiecare în parte trebuind să dea dovadă de responsabilitate pentru că va fi imposibil ca fiecare elev din județ să fie verificat de un cadrul medical.

”În ceea ce privește rețeaua de medicină școlară, în județul Suceava funcționează un număr de 71 de cabinete medicale școlare de medicină generală, 20 de medici școlari de medicină generală și 75 de asistente medicale. De asemenea, există la nivelul unităților de învățământ 13 cabinete școlare stomatologice în care își desfășoară activitatea 14 medici stomatologi școlari și două asistente medicale”, a declarat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt în cadrul DSP Suceava. (Cristina RUȘTI)


Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …