Friday , April 19 2024

DN 17D, Pasul Rotunda (Rodna), unul din ultimele drumuri naționale de pământ din țară, va fi modernizat

Sunt peste 30 de ani de când un drum național care leagă Bucovina de Rodna este închis iarna. DN 17D – căci despre acesta este vorba – este impracticabilă în condiții de iarnă. Asta deși nu este la o altitudine cum este la Transfăgărășan și/sau la Transalpina. Deși o rută cu indicativ de drum național, șoseaua situată dincolo de Valea Mare spre Cârlibaba și care trece prin pasul Rotunda (Rodna) este un drum neasfaltat. Valea Mare este un sat care aparține de comuna bistrițeană Şanț și probabil că în „șanț” au rămas și intențiile anunțate, periodic, de modernizare a drumului DN 17D pe porțiunea de după km 86 până la km 103, adică pe raza comunei sucevene Cârlibaba. O pitorească zonă care are marele dezavantaj că nu este foarte populată. Prin urmare, nici nu este o presiune „electorală” foarte mare pe autoritățile care, mai ales după modernizarea DN 18 care face legătura între Bucovina și Maramureș parcă și-au luat de-o grijă.

Din nou, în primăvara acestui an, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, anunța că vor demara lucrările pentru modernizarea unor importante rute, inclusiv acest drum național. Lăsăm la aprecierea cititorilor dacă din aprilie până în septembrie este o perioadă îndelungată sau nu. Asta pentru că în septembrie – pe final – a avut loc o licitație. Cei optimiști ar putea spune – mai ales comparând cu cei peste 30 de ani de așteptare și de promisiuni – că este bine. Rămâne însă de văzut pentru că nu este o licitație pentru proiectare și execuție, ci este una doar pentru documentația premergătoare studiului de fezabilitate. Anume întocmirea unei expertize tehnice pentru parametrii A 4 (rezistența și stabilitatea căilor de deplasare), B2 (siguranța în exploatare a căilor de deplasare), D (igienă, sănătate și mediu pentru căi de deplasare), Af (rezistență și stabilitatea pământului și terenului de fundare), Studiu Geotehnic, Întocmire Analiza Cost-Beneficiu, Studiu Hidrologic, Obținere Acord Mediu pentru Obiectivul: „Modernizare DN 17D km 86+000 – km 103+632 Valea Mare – Cârlibaba”. Practic, studiul geotehnic nu este doar o cerință pe care autoritatea contractantă – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – a cerut-o vine ca fiind un document necesar întocmirii ulterioare a studiului de fezabilitate, ci este și o consecință a solicitării privind expertiza tehnică la cerințele A 4, B2, D și Af. Se prea poate ca demersul CNAIR să fie unul serios având în vedere că licitația va fi atribuită pe criteriul „cel mai bun raport calitate – preț” unde componenta financiară este de numai 40%.

Cu toate acestea, realizarea documentației nu se face chiar de azi pe mâine, mai ales că este vorba de peste 17 kilometri de drum național care arată, în prezent, mai rău decât multe drumuri comunale. Valoarea totală estimată se apropie de 500 de mii de lei fără TVA, dar durata realizării efective a contractului – care nu coincide în mod neapărat cu cea precizată în contract – este scurtă (oficial de numai trei luni) și cu toate acestea încă este departe de realizarea unui studiu de fezabilitate, darămite a unui proiect și a lucrărilor aferente. Din fericire, licitația pentru realizarea documentațiilor de mai sus a fost interesantă pentru o singură asociere de firme cu sediul în județul Cluj. Indiferent de rezultat, un lucru pare a fi cât se poate de sigur: chiar și în cele mai optimiste proiecții, lucrarea în sine de modernizare a drumului (de fapt, asfaltarea în premieră a rutei) DN 17D de la Valea Mare la Cârlibaba nu va începe mai devreme de 2024. (D.P.)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …