Friday , March 29 2024

UPDATE: Urmare a îmbunătățirii vizibilității, pentru moment, traficul pe Aeroportul Suceava reintră în normal

Duminică, ceața densă a creat din nou probleme pe Aeroportul Suceava. Astfel, la ora 12.30, vizibilitatea scăzută a făcut imposibilă aterizarea zborului companiei Wizz Air de la Memmingen (Munchen Vest), care a fost redirecționat către Aeroportul din Iași. Pasagerii vor fi transportați cu autocarele la Suceava.
Avionul companiei Ryanair din direcția Manchester, programat să sosească la Suceava la 12.45, a reușit să aterizeze, după o primă încercare ratată de aterizare.
”Menţionăm încă o dată că decizia anulării, reprogramării sau devierii unui zbor spre alt aeroport aparține strict companiei aeriene; de altfel, compania se ocupă de toate formalitățile legate de transport și acomodare ale pasagerilor afectați de întârzieri/anulări/reprogramări ale zborurilor. De asemenea, reamintim pasagerilor că vor fi informati pe toate mijloacele disponibile din partea operatorilor aerieni (sms, e-mail, etc), cât și de către personalul de la check-in prin informari atât la ghișeele check-in, cât și prin sistemul audio”, se arată într-un comunicat transmis de Aeroportul Suceava. (O.S.)

Vezi si

Comisia Europeană elaborează planuri pentru crearea unei diplome europene

Comisia Europeană prezintă trei inițiative de promovare a cooperării transnaționale între instituțiile de învățământ superior, …