Friday , March 29 2024

Deranj mare în subteranele afacerilor cu lemn (FOTO, VIDEO)

Nouă structuri ale statului investighează fraude uriașe cu lemn tăiat ilegal din păduri. Într-o acțiune de mare amploare, miercuri, 28 septembrie, polițiștii și procurorii au descins în 16 județe și în București, desfășurând 146 de percheziții. Cele mai multe – 85 – au avut loc în județul Suceava, la două grupări conduse de fratele unui primar, la ocoale silvice și la firme de prelucrare a lemnului. Suspecții sunt acuzați de evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier și delapidare. Surse apropiate anchetei afirmă că percheziții au fost făcute, printre altele, la Mălini, la Cornu Luncii, iar  printre ocoalele silvice din județ la care au avut loc percheziții s-ar afla cele de la Dolhasca, Fălticeni, Vama, Dorna Candrenilor, Dorna, Dealu Negru, Pojorâta.

Anchetatorii vorbesc despre două grupări conduse de fratele unui primar din județul Suceava, specializate în tăieri ilegale de arbori, delapidare și spălarea banilor. Depozitele de lemn au fost primele ținte ale polițiștilor, unde au descins zeci de lucrători de la Poliție, ANAF, Jandarmerie sau Garda Forestieră.

Una dintre grupări ar fi din comuna Mălini, iar implicat ar fi fratele unui primar. Acesta ar fi controlat 20 de firme prin care desfășura tranzacții cu produse din lemn, în principal fiind vorba despre cherestea sau brichete vândute fie legal, prin tranzacții bancare, fie la negru, relatează Pro Tv.

Banii ar fi fost trimiși în valize prin persoane de încredere până când pe fir au intrat anchetatorii.

Anchetatorii au percheziționat inclusiv mașinile omului de afaceri care deține depozitul de lemne, căutând bani cash, ei având informații că lemnul intrat la negru era vândut cu bani lichizi. Iar sumele erau transportate de oameni de încredere.

Conform Antena 3, localnicii di Mălini povestesc că una dintre firme cară zi și noapte zeci de mașini de lemn, cea de-a doua, o firmă cu un profit anual de peste 1.000.000 de lei, a fost amendată de mai multe ori pentru transportul ilegal al lemnului. Cele două grupări ar fi furnizat masă lemnoasă cu evidențierea parțială a volumului și valorii acesteia. Sunt mii de metri cubi care vor trebui acum cubați și se vor face controale încrucișate, atât în depozite, cât și în acte și în păduri.

Au fost percheziții și la ocoalele silvice, iar anchetatorii, împreună cu lucrătorii silvici, au mers în pădure să numere cioatele și să evalueze materialul lemnos care ar trebui să se găsească în depozit și diferențele ar trebui să rezulte din acte, relatează Antena 3.

În ampla investigație în cadrul căreia s-au desfășurat și descinderile de miercuri din județul Suceava ar fi vizate și două mari firme sucevene din domeniul prelucrării lemnului.

Conform TVR, percheziții au avut loc și la firme din Cornu Luncii. Au fost verificate documentele contabile, dar și cantitatea de lemne existentă în depozite.

Oamenii legii spun că prin zeci de firme s-au făcut operațiuni ilegale, atât fiscale cât și de tăiere și transportare a lemnului din pădure către diverși clienți. O mare parte din cherestea ar fi fost exportată ulterior către state precum Iran, Irak, Emiratele Arabe, susțin surse judiciare.

Fiecare dintre aceste firme, susțin aceleași surse judiciare, ar fi avut câte o sarcină – începând de la tăierea arborilor până la urcarea lemnului pe vase, în portul Constanța. Cele două grupări ar deține în orașul de la malul mării depozite mari în care erau duși buștenii, dar și deșeurile de lemn care ar fi fost apoi trimise în zona Orientului. S-au făcut percheziții și la mari producători pentru a se stabili modul în care s-au făcut achiztiile de cherestea și deșeuri lemnoase. După ce sunt studiate documentele ridicate, urmează audierile suspecților și verificări în pădurile din care s-au tăiat copacii.

Întreaga activitate a fost urmărită de polițiști mai bine de un an, timp în care o parte din marfă ar fi ajuns și peste hotare. Banii câștigați ilegal ar fi fost spălați prin intermediul altor afaceri legale, mai exact câteva benzinării și un restaurant, care au fost de asemenea vizate de perchezițiile procurorilor.

Mai multe de persoane, au ajuns, în calitate de martori sau suspecți, la sediul Poliției din Suceava pentru audieri. În urma perchezițiilor, procurorii au ridicat pe lângă documente contabile și diferite sume de bani în lei sau euro. Fiind o operațiune fără precedent ca amploare, prejudiciul nu a fost deocamdată calculat.

Comunicatul oficial al Poliției Române

Conform  IGPR,  Poliția Română, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a pus miercuri în aplicare 146 de mandate de percheziție domiciliară, în București (1) și în județele Alba (2), Bacău (1), Bihor (1), Bistrița-Năsăud (1), Cluj (2), Constanța (33), Dolj (1), Harghita (1), Iași (4), Ialomița (1), Ilfov (1), Mureș (1), Neamț (4), Olt (1), Suceava (85) și Teleorman (6), la sediile sociale (39) și puncte de lucru (57) ale unor firme, dar și la domiciliile persoanelor fizice (33) presupus a fi implicate în activitatea infracțională.

De asemenea, s-au făcut 17 percheziții domiciliare la sediile unor ocoale silvice. Surse apropiate anchetei afirmă că printre ocoalele silvice la care au avut loc percheziții se află cele de la Gheorgheni, Dolhasca, Fălticeni, Iași,  Pașcani, Pipirig, Podu Ilioaiei, Răducăneni, Râșca, Târgu Neamț, Vânători, Văratic, Vama, Dorna Candrenilor, Dorna, Dealu Negru, Pojorâta.

Potrivit Poliției Române, perchezițiile sunt efectuate în vederea completării materialului probator în două dosare penale, în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și delapidare.

Totodată, vor fi efectuate 16 controale economice la punctele de lucru – depozite ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 61 de ordonanțe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.

„În fapt, s-a stabilit că două grupări, constituite în județul Suceava, ar controla 20 de societăți comerciale, cu obiect principal de activitate în domeniul silvic, respectiv „Exploatarea forestieră”, „Silvicultură și alte activități forestiere”, „Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană”, „Tăierea și rindeluirea lemnului” și „Comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare”. Astfel, prin intermediul acestor societăți, din anul 2019 și până în prezent, ar fi efectuat diverse operațiuni ilicite în domeniul silvic. Practica evidențierii fiscale parțiale/neevidențierii tranzacțiilor s-ar fi manifestat în comercializarea de brichete sau cherestea, realizată către o serie de parteneri comerciali din județele Constanța, Suceava, Cluj, Alba, Botoșani, Bacău, Vrancea, Iași, Teleorman, Ilfov și din municipiul București, existând indicii că acestea ar fi rezultatul unui proces de achiziție lemn/prelucrare buștean/producție brichete, cu o componentă de materie primă ilicită/tranzacții evazioniste. Cele două grupări ar fi furnizat masă lemnoasă cu evidențierea parțială a volumului și/sau valorii acesteia, sens în care, în conivență cu beneficiarii, plata ar fi fost realizată, parțial, prin virament bancar, iar diferența, nefiscalizată, ar fi fost achitată, în numerar, prin intermediul unor persoane de încredere”, a transmis, miercuri, Poliția Română.

Din cercetări a reieșit că banii rezultați din infracțiunile de evaziune fiscală ar fi fost introduși într-un circuit cu caracter legal, fiind alimentate conturile deținute de către alte societăți comerciale, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor.

După perchezițiile domiciliare, echipele constituite, împreună cu organele de control din cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală și din cadrul Gărzii Forestiere, respectiv RNP Romsilva, vor efectua controale specifice și inventarieri ale materialelor lemnoase, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale în domeniul silvic.

De asemenea, au fost citați mai mulți martori pentru a fi audiați la sediul IPJ Suceava.

La acțiune au participat polițiști din cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Ordine Publică și Institutul Național de Criminalistică, precum și din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice, de ordine publică, de investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminalistică ale inspectoratelor de poliție județene Alba, Bacău, Buzău, Botoșani, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Iași, Ialomița, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman și Vrancea.

Activitățile de control se vor desfășura împreună cu organe de control din cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală și din cadrul Gărzii Forestiere, respectiv RNP Romsilva.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Tepeș” și al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne. (O.S.)

 

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …

One comment

  1. Bodnarescu Vasile

    Au uitat de Marginea, Moldovita si Brodina