Saturday , April 20 2024

Cum se traduce „homeschooling” la Suceava: 81 de elevi au fost retrași din școli de părinți, în căutarea unui ”nivel mai bun de educație religioasă”

Potrivit informațiilor centralizate de IȘJ Suceava, 81 de elevi din județ, din clasa pregătitoare și până la clasa a XI-a, au fost retrași de la școală de părinții lor. Este vorba despre copii din Marginea, Voitinel, Rădăuți, Vicovu de Jos, Bosanci, Plopeni, Măriței, Mitocu Dragomirnei și Suceava. ”Am verificat toate cazurile de elevi retrași din școli în ultimii doi ani. Toți cei 81 de copii fac parte din culte creștine și, din informațiile pe care am reușit să le obținem, sunt înscriși la trei fundații americane care fac educație de tip <homeschooling>, fiind vorba despre Christian Light Academy, HomeLife Academy și West River Academy. Niciuna din cele trei fundații nu figurează pe lista specială a ARACIP ce cuprinde furnizorii de educație din alte state. Motivația acestor părinți pentru retragerea copiilor din sistem este că școala nu asigură un nivel bun de educație religioasă”, a explicat inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu.

În urmă cu jumătate de an, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a remarcat conturarea unui fenomen ce lovește în sistemul de învățământ, victime fiind zeci de copii nevinovați. Este vorba despre așa-numitul ”homeschooling” sau ”educație acasă”, pentru care optează din ce în ce mai mulți părinți care fac parte din diferite culte creștine.

Pe parcursul anului școlar trecut, IȘJ Suceava a aflat despre situația disperată a unei mame care și-a retras opt din cei 12 copii din sistemul de învățământ pentru a-i înscrie la o fundație americană care face educație de tip ”homeschooling”. ”Părinții au scos din sistemul românesc de învățământ 8 copii, de vârste diferite, iar apoi s-au răzgândit și s-au zbătut să îi înscrie înapoi la școală, însă procedeul este unul greoi, mai ales după o perioadă lungă de timp. A durat două luni de zile, timp în care copiii au fost nevoiți să susțină foarte multe evaluări, pentru că metodologia prevede clar reluarea cursurilor din punctul în care au fost oprite. Acesta a fost un caz fericit, în care părinții au realizat că au greșit, însă avem atâtea zeci de cazuri în care copiii aceștia retrași din sistem sunt pierduți, nu au niciun viitor, pentru că acele așa-zise școli americane nu sunt recunoscute ca fiind furnizori de educație”, a explicat inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu, care spune că s-a autosesizat în urma descoperirii acestui caz și s-a decis să afle cât de amplu este acest fenomen la nivelul județului Suceava. Astfel, a dispus o inspecție tematică în cadrul căreia s-au colectat informații din absolut toate unitățile de învățământ din județ cu privire la cererile părinților de retragere a elevilor din sistemul educațional românesc, din ultimii doi ani școlari.

Toți elevii retrași din sistem pentru a face educație de tip ”homeschooling” fac parte din culte creștine

Potrivit informațiilor centralizate de IȘJ Suceava, 81 de elevi din județ, din clasa pregătitoare și până la clasa a XI-a, au fost retrași de la școală de părinții lor. Este vorba despre copii din Marginea, Voitinel, Rădăuți, Vicovu de Jos, Bosanci, Plopeni, Măriței, Mitocu Dragomirnei și Suceava. ”Am verificat toate cazurile de elevi retrași din școli în ultimii doi ani. Toți cei 81 de copii fac parte din culte creștine și, din informațiile pe care am reușit să le obținem, sunt înscriși la trei fundații americane care fac educație de tip <homeschooling>, fiind vorba despre Christian Light Academy, HomeLife Academy și West River Academy. Niciuna din cele trei fundații nu figurează pe lista specială a ARACIP ce cuprinde furnizorii de educație din alte state. Motivația acestor părinți pentru retragerea copiilor din sistem este că școala nu asigură un nivel bun de educație religioasă. Păi noi, în Suceava, avem școli așa-zise creștine care sunt acreditate și reprezintă o opțiune foarte bună pentru acești părinți. Nu înțeleg de ce le iau dreptul acestor copii la educație”, se întreabă adjunctul IȘJ Suceava.

Părinții moderni, nemulțumiți de sistemul educațional românesc, apreciază ”homeschooling”-ul ca necesar pentru anumite categorii de copii, cu atât mai mult în contextul actual, și își doresc să fie recunoscut de statul român. Totuși, aceștia nu sunt dispuși să-și retragă copiii din școlile acreditate, fiind conștienți de repercusiuni și de riscul ca cei mici să nu își găsească locul în societatea românească și, mai ales, pe piața muncii din România, în lipsa unor documente care să ateste că au promovat învățământul obligatoriu. ”Noi am aflat de aceste școli americane în urmă cu mulți ani și am fost tentați să îi înscriem pe copiii noștri, pentru că părinții mei erau stabiliți în America și noi așteptam viza să putem să ne mutăm cu toții acolo. Aveam vreo 3 ani de când tot solicitam viza pentru reîntregirea familiei și ne tot respingeau. Patru dintre copii erau la școală și nu ne plăcea că ei copiau comportamentul colegilor și ne bătea gândul să îi înscriem și noi la școala americană, pentru că aflasem de ea de la cineva de la Adunare și am crezut că așa vom avea șanse mai mari să obținem viza. Ne-am decis, până la urmă, să mutăm copiii la Școala Filadelfia și a fost bine. Nici în ziua de azi nu am primit viza pentru America, însă nici nu ne mai dorim asta”, ne-a povestit o mamă a șase copii, din municipiul Suceava, care face parte din cultul creștin penticostal.

IȘJ a solicitat directorilor să fie atenți la cererile de retragere a elevilor din școli

Amploarea fenomenului nu se cunoaște exact, deoarece datele prezentate de inspectorat vizează ultimii doi ani școlari, însă la cele câteva zeci de cazuri depistate se pot adăuga multe altele, în condițiile în care unitățile de învățământ înregistrează, anual, sute de solicitări de transfer în străinătate. Prea puțini sunt cei care solicită dovada înscrierii în celălalt sistem de învățământ a elevului retras din școala românească înainte de a înmâna părintelui dosarul cu actele de studii.

”Noi am avut la începutul acestui an școlar, în septembrie, o solicitare de transfer din partea părinților unei eleve care a promovat în clasa a X-a într-o școală din America. Am avut, în ultimii ani, zeci de astfel de cereri pentru transfer în diferite țări, mai ales în Uniunea Europeană, și de fiecare dată am solicitat o adeverință de la unitatea de învățământ primitoare. Nu știu dacă toți directorii procedează la fel, însă noi așa am considerat, deși procedura nu impune solicitarea acestei adeverințe. În urmă cu câteva săptămâni am primit adeverința solicitată în cazul elevei de clasa a X-a, dar nu putem ști cu certitudine unde se află aceasta. Personal, am privit situația ca pe un transfer, însă acest fenomen de <homeschooling> ia amploare în toată țara și este un semnal de alarmă care nu trebuie neglijat”, a declarat prof. Daniela Dungeanu, directoarea Colegiului Național ”Petru Rareș” Suceava.

IȘJ Suceava a solicitat directorilor să fie atenți la cererile de retragere a elevilor din școli, a anunțat Ministerul Educației cu privire la situația celor 81 de copii care nu mai apar în sistemul de educație românesc și va colabora cu Poliția, autoritățile locale și cu Protecția Copilului pentru a estompa acest fenomen. (Oana NUȚU)

 

 

 

 

Vezi si

Creștere în județul Suceava a numărului de înșelăciuni pe internet. Polițiștii atrag atenția asupra ”investițiilor” minune în acțiuni și criptomonede

 O analiză efectuată la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava arată că în primele trei …

One comment

  1. Suceava… toti astia retrasi is inlocuitori pocaiti sau ceva, ukrainieni, hutzuli etc.