Thursday , April 25 2024

Concurență mare pentru realizarea documentației unui aqua-park la Suceava

Dacă de data asta Primăria Suceava va reuși să încheie un contract, atunci proiectul aqua-parkului va fi gata în 8 luni și, teoretic, în alte zece luni va fi depus dosarul cererii de finanțare. Dacă lucrurile ar decurge conform planului și nu ar fi sincope, în sensul că în prima parte a lui 2023 va fi atribuit contractul, durata proiectării și identificării unor surse de finanțare va fi de un an și jumătate, iar lucrarea cu tot cu licitație s-ar face tot într-un an și jumătate, ar însemna că Suceava abia în prima parte a lui 2026 va avea un aqua-park.

Patru oferte au fost depuse și sunt în faza de analiză a ofertei tehnice la licitația pe care Primăria Suceava a organizat-o pentru realizarea unei documentații tehnico-economice în vederea obținerii finanțării nerambursabile pentru un aqua – park.

Conform temei de proiectare, Aqua-Park-ul se va întinde pe o suprafață de 3,5 hectare teren și va avea o clădire principală compusă dintr-un ansamblu de bazine, piscine, topogane pe categorii de vârstă, grupuri sanitare, spații comerciale, birouri și spații administrative, vestiare și case de bilete, un ansamblu Wellness & SPA, un punct de prim ajutor pe o suprafață desfășurată de 10.000 mp. Pe diferența de 25.000 de metri pătrați vor fi amenajate piscine exterioare între care una cu valuri și una cu zonă de jacuzzi, topogane exterioare independente, o plajă exterioară, bază de observare pentru post de salvamar, fântână arteziană, dușuri, grupuri sanitare, spații tehnice, locuri de parcare.

Cele patru oferte care au fost depuse la licitația organizată de Primărie sunt din partea: POLIART – firma orădeană care a proiectat aqua-park-ul Nymphaea și care se întinde pe o suprafață de două ori mai mare decât cea de la Suceava; firma constănțeană BEMEL AG – firma care a proiectat numeroase obiectrive precum sedii de bănci, un club nautic, centre de afaceri etc și care are subcontractant declarat firma VEST INSTAL S.R.L. din Călărași; o asociere având ca lider societatea INGVISION din Pantelimon, ceilalți ofertanți fiind SC NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL din sectorul 4 al Bucureștiului și NOX INTERNATIONAL din sectorul 3 al Capitalei la care se adaugă subcontractanți declarați operatorii economici cu sediul în București și anume VIREO ENVIROCONSULT, CORNEL & CORNEL TOPOEXIM S.R.L, Krenic SRL, și TOP FRAMES S.R.L.; a patra asociere fiind una în care lider este firma ieșeană ARTEHNIS în asociere cu firma suceveană ADA PROCONS și având 15 subcontrctanți declarați NORTH BEST S.R.L., VEDRUM SRL, INFRASOL EXPERT, ROGOTEHNIC, HOBLEA N. ALIN-ENVER-BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURA, PARASCHIV NICOLAE, ALL INSTAL SIDE S.R.L., LUPU D. LIVIU-DUMITRU PERSOANă FIZICă AUTORIZATă, RC&S PROIECT SRL, ACA ZOORK PROJECT, RC GEOPROIECT, SERVCAD-EXPERT S.R.L, BLUEPRINT PROJECTS, ACSA PROIECT și GEPROCON S.A..

Fiind o lucrare foarte complexă, prețul cel mai scăzut nu este criteriul de selecție, ci „cel mai bun raport calitate – preț” în care compoinenta financiară are o pondere de doar 34%. De asemenea, vor fi necesari 11 experti tehnici în cadrul proiectării si pentru fiecare din aceștia punctajul va fi de maximum 6%.

Scopul realizării documentației este în vederea obținerii finanțării nerambursabile pe Programul Operațional Regional. Cel puțin în prima jumătate a anului în curs se vehicula faptul că în cadrul Programului Operational Regional pentru perioada 2021 – 2027, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est cu sediul la Piatra Neamț, în portofoliul de proiecte de 100 milioane euro Primăria Suceava a prins pentru finanțare Aqua-Park Municipiul Suceava cu valoarea estimată la 10,2 milioane de euro.

Perioada contractului este de 36 luni, pentru realizarea documentației și asistență pentru depunerea proiectului pe fonduri europene, respectiv studiu topografic, audit energetic, studiu de fezabilitate, documentație obtinere avize și acorduri, proiectul tehnic, autorizație de construire și organizarea execuție, caietul de sarcini pentru licitație și asistența tehnică pe durata lucrării.

Prima dată, licitația a avut loc pe 15 iunie, dar niciuna din firme nu a depus oferte conforme. Cele două oferte depuse erau din partea Total Businnes Land SRL din Alba Iulia cu terți susținători și Invigsion (lider de asociere), Neo Structural Enginnering SRL și Nox Internațional SRL din București. Ambele oferte depuse la prima licitație au fost respinse în etapa evaluării propunerii tehnice. Primăria Suceava a scos din nou la licitație, pe 17 octombrie, proiectarea unui aqua park în vecinătatea viitoarei săli polivalente cu 5.000 de locuri.

Dacă de data asta Primăria Suceava va reuși să încheie un contract, atunci proiectul aqua-parkului va fi gata în 8 luni și, teoretic, în alte zece luni va fi depus dosarul cererii de finanțare. Asistența tehnică din partea proiectantului pe durata realizării lucrării este preconizată pentru 18 luni. Dacă lucrurile ar decurge conform planului și nu ar fi sincope în sensul că în prima parte a lui 2023 va fi atribuit contractul, durata proiectării și identificării unor surse de finanțare va fi de un an și jumătate, iar lucrarea cu tot cu licitație s-ar face tot într-un an și jumătate, ar însemna că Suceava abia în prima parte a lui 2026 va avea un aqua-park. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …