Thursday , April 25 2024

Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți sărbătorește 150 de ani de tradiție și performanță

Sâmbătă, 29 octombrie, a fost prima din cele trei zile dedicate sărbătoririi colegiului, fiind acordate diplome, medalii și distincții celor care au slujit cu efort și dăruire instituția școlară de-a lungul timpului, contribuind astfel la dezvoltarea culturală și spirituală a generațiilor de elevi. De asemenea, a fost dezvelită placa omagială care marchează cei 150 de ani de existență a unei școli emblematice pentru învățământul românesc. În a doua zi a avut loc un frumos și emoționant Dialog între generații, în care absolvenți ai numeroaselor promoții ce au trecut pragul liceului, începând cu cele din anii ᾿50 și până la cele mai recente, au împărtășit din propriile gânduri, trăiri și experiențe de foști elevi.

Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți împlinește 150 de ani de existență, iar timp de trei zile au fost programate diferite activități pentru a sărbători tradiția, performanța, absolvenții, profesorii, directorii și pe toți cei care au contribuit la rezultatele excepționale înregistrate de-a lungul anilor.

Prima dintre cele trei zile dedicate sărbătoririi colegiului s-a concretizat în patru manifestări de înaltă ținută, atent organizate și orchestrate astfel încât să fie conforme cu exigențele și prestigiul instituției de învățământ rădăuțene. Programul a reușit să aducă laolaltă, în atmosfera maiestuoasă a colegiului, invitați distinși, printre care prefectul Sucevei, Alexandru Moldovan, absolvent al colegiului, primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, profesori admirați și elevi merituoși de astăzi și de altădată, membri de seamă ai comunității școlare și locale. Ziua de sărbătoare a început cu slujba religioasă oficiată de Preasfințitul Damaschin Dorneanu, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, asistat de un sobor de preoți și diaconi. Ceremonia religioasă a continuat cu evocarea de către directorul Institutului Bucovina, prof.dr. Marian Olaru, a lungului și frământatului parcurs istoric al liceului, de la statutul inițial de Realgymnasium, la cel actual, de colegiu național. La capătul momentelor de pioasă aducere aminte a înaintașilor, a fost dezvelită placa omagială care marchează cei 150 de ani de existență a unei școli emblematice pentru învățământul românesc.

Momentul Prinos de recunoștință a constat în oferirea de către actuala conducere a instituției, reprezentată de director prof.dr. Adrian Puiu și director-adjunct,prof. Luminița Lăzărescu, alături de prof. Carmen Andronachi, fost director și director adjunct al colegiului o perioada îndungată, a unor diplome, medalii și distincții celor care au slujit cu efort și dăruire instituția școlară de-a lungul timpului, contribuind astfel la dezvoltarea culturală și spirituală a generațiilor de elevi. ”Momentele înălțătoare de omagiere a dascălilor de altădată au fost însoțite de interludiile muzicale interpretate cu virtuozitate la pian, flaut și vioară de elevi talentați ai colegiului. Frumoasa și prețioasa expoziție din holul central al liceului, cu imagini și fotografii de epocă, cu reproduceri de texte documentare și scrisori de altădată, a fost prezentată audienței de însăși artizanii unei astfel de întreprinderi: inginer Mircea Irimescu, vicepreședinte al Societății pentru Cultură și Literatură din Bucovina, însoțit și sprijinit financiar în eforturile sale de documentarist de către compania Egger, reprezentată în cadrul manifestării de directorul de vânzări, Alina Chifan”, a punctat prof. dr. Florin George Popovici.

Dialog între generațiile de absolvenți ai CNEH

În a doua zi a avut loc și un frumos și emoționant Dialog între generații, în care absolvenți ai numeroaselor promoții ce au trecut pragul liceului, începând cu cele din anii ᾿50 și până la cele mai recente, au împărtășit din propriile gânduri, trăiri și experiențe de foști elevi, au reconstruit chipuri și fizionomii spirituale, portrete de dascăli, aducându-și astfel omagiul la adresa acelor oameni ce au contribuit semnificativ la dezvoltarea lor intelectuală, spirituală și morală. Depănarea imaginarului ghem de amintiri s-a făcut într-o atmosferă plăcută, destinsă, mai puțin formală.

În aceeași notă de reverență și respect firesc, ziua de sărbătoare s-a încheiat cu momentul intitulat IN MEMORIAM RUDOLF ERNST NEUBAUER, o slujbă religioasă oficiată la mormântul lui Rudolf Ernst Neubauer, aflat în cimitirul din Rădăuți, de către preotul paroh Eduard Soare și de preot vicar Ionuț Minac, totodată cu o evocare a celui care a fost primul director al Obergymnasium-ul din Rădăuți, realizată de Eduard Mohr, reprezentantul Forumului German.

Programul manifestărilor omagiale de luni va cuprinde un concurs de matematică, o serie de competiții sportive, un simpozion național cu invitați de marcă și o manifestare de ordin artistic la galeriile de artă. Marți vor fi punctate repere de performanță academică și culturală care au marcat existența Colegiului Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”, fiind programat un moment de socializare și un concert simfonic susținut de Filarmonica ”George Enescu” Botoșani, cu participarea sopranei Nicoleta Maier și a dirijorului Alexandru Mocanu, la Casa Municipală de Cultură Rădăuți.(Oana NUȚU)

Vezi si

Cum a devenit o groapă de gunoi cea mai bună afacere a Primăriei Suceava. Economii de zece milioane de euro printr-o investiție de nici 2,5 milioane de euro

Un proiect de succes al Primăriei Suceava a fost dus la capăt u și nu …