Thursday , March 28 2024

Colegiile ”Mihai Eminescu” și ”Petru Rareș” din municipiul Suceava, școli coordonatoare pentru Bazele de Practică Pedagogică

Unitățile de învățământ cu statut de școală de aplicație coordonatoare pentru BPP au fost alese în baza unor criterii precum existența profilui pedagogic, a unui alt profil decât profilul pedagogic, care fac dovada existenței unor cadre didactice cu statut de profesori mentori și/sau profesori cu experiență didactică și cu activitate metodică, au o bază materială adecvată organizării și desfășurării stagiilor practice pedagogice din cadrul programelor de formare inițială și continuă și fac dovada participării la programe/ proiecte educaționale internaționale de mobilitate a elevilor și a cadrelor didactice.

colegiu, Petru Rares, Suceava, Obiectiv, rezultate, bacalureat, top

Ordinul privind înnființarea, organziarea și funcționarea bazelor de practică pedagogică, numite BPP, care vor funcționa cu statut de consorții școlare pentru practica pedagogică și pentru mentoratul didactic, a fost publicat în Monitorul Oficial. Aceste baze de practică pentru studenții care își doresc o carieră didactică se constituie în jurul unei unități de învățământ preuniversitar liceal cu statut de școală de aplicație, care încheie acorduri de parteneriat cu alte unități de învățământ, în scopul organizării și desfășurării activităților de practică pedagogică și de mentorat didactic, constituind un consorțiu școlar. Bazele pentru practică pedagogică vor funcționa cel puțin pe durata de implementare și de sustenabilitate a proiectului cu finanțare europeană numit PROF – Profesionalizarea carierei didactice, după cum se arată în ordinul publicat în data de 20 aprilie.

Unitățile de învățământ cu statut de școală de aplicație coordonatoare pentru BPP au fost alese în baza unor criterii precum existența profilui pedagogic, a unui alt profil decât profilul pedagogic, care fac dovada existenței unor cadre didactice cu statut de profesori mentori și/sau profesori cu experiență didactică și cu activitate metodică, au o bază materială adecvată organizării și desfășurării stagiilor practice pedagogice din cadrul programelor de formare inițială și continuă și fac dovada participării la programe/ proiecte educaționale internaționale de mobilitate a elevilor și a cadrelor didactice. La nivelul județului Suceava, au fost selectate ca școli de aplicație coordonatoare pentru BPP Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava și Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava.

Aceste două colegii vor selecta, fiecare, între 4 și 6 unități de învățământ alături de care vor înființa consorții școlare. Aceste unități trebuie să școlarizeze elevi care provin din medii vulnerabile pe criteriul social/medical (școală de spital)/de rasă/etnie/economic/geografic, să școlarizeze elevi pentru nivelurile primar și gimnazial, dar și pentru învățământul vocațional. Consorțiul școlar de tip BPP se înființează prin decizie a Inspectoratului Școlar.

Condițiile de organizare și desfășurare a practicii pedagogice pentru studenți și a activităților de mentorat didactic vor fi precizate în contractul încheiat între instituțiile de învățământ superior și școala coordonatoare a BPP.

Peste 28 de mii de profesori vor fi formați într-un proiect cu finanțare europeană numit PROF, care va modifica fundamental modul în care se face astăzi formarea inițială și formarea continuă a cadrelor didactice, după cum au anunțat reprezentanții Ministerului Educației. Grupul țintă al proiectului este de 28.211 persoane. România participă, până în anul 2022, alături de alte state membre, la crearea unui cadru european comun pentru stabilirea normativelor de formare inițială și continuă a cadrelor didactice. (Oana NUȚU)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …