Friday , April 19 2024

CJ Suceava va aproba joi protocolul cu CNAIR și autoritățile botoșănene pentru un drum expres între reședințele de județ

Primul pas pentru urgentarea lucrărilor de construcție a drumului expres între Suceava și Botoșani va fi făcut în prima ședință a Consiliul Judeţean Suceava, din data de 3 februarie, când va fi propus pentru adoptare un proiect de hotărâre în scopul încheierii protocolului de colaborare între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pe de o parte și județele Suceava și Botoșani, precum și municipiile omonime, de cealaltă parte. Județul Suceava va avea rol de coordonator pentru derularea acestui protocol în momentul de față, legătura principală dintre municipiile Suceava și Botoșani realizându-se prin intermediul drumului național DN 29 (E58).

Referindu-se la proiectul de construcție al drumului expres respectiv, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că noul drum expres A7 Suceava – Botoșani va contribui la dezvoltarea transportului în cele două județe, la îmbunătățirea vitezelor de circulație prin eliminarea ambuteiajelor majore, la reducerea poluării și la descongestionarea traficului din zonele intravilane, asigurând premisele dezvoltării economice a acestei regiuni, precum și dezvoltării echilibrate la nivel de țară. „Drumul național 29 este foarte aglomerat, fapt ce conduce la creșterea duratei călătoriei și diminuarea siguranței circulației. Mai mult, aglomerările în trafic se resimt pe tot traseul drumului național, iar în ultima perioadă se accentuează în orașul Salcea, în cazul accesului spre Aeroportul  Internațional <Ștefan cel Mare>, respectiv la intrările și ieșirile din cele două municipii reședință de județ”, a spus Gheorghe Flutur.

Deși a fost supus unui amplu proces de modernizare, lucrările fiind finalizate în vara anului 2014, DN 29 a rămas pe cea mai mare distanță același drum național cu o singură bandă pe sens (acostamentele fiind mai bine amenajate, ca de altfel și șanțurile dalate), traversând aceleași zone de intravilan (unde s-au făcut, într-adevăr, accese mai bune către proprietățile private), precum și cu treceri la nivel de cale ferată. Prin urmare, chiar și modernizat DN 29 nu asigură condițiile de trafic necesare dezvoltării acestei regiuni cu un enorm potențial economic.

În atare situații, un proiect precum „Drum Expres A7 – Suceava – Botoșani” – obiectiv de investiții inclus în Programul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030, conform Hotărârii de Guvern 1312/2021 – este o oportunitate pe care administrația județeană suceveană în colaborare cu cea din județul Botoșani, precum și cu administrațiile celor două municipii reședință de județ vrea să o valorifice.

Întrucât prevederile legale în vigoare au creat cadrul pentru încheierea unor parteneriate între CNAIR și cele patru unități administrativ-teritoriale, au avut loc întrevederi între conducerile consiliilor județene Suceava și Botoșani, Gheorghe Flutur afirmând că la CJ Suceava a fost transmisă de către CNAIR o adresă prin care a informat despre începerea unor activități necesare de încheiere a protocolului de colaborare pentru pregătirea obiectivului de investiții ,,Drum Expres A7-Suceava – Botoșani”. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

Aeroportul Sucevei s-a menținut pe locul 5 în primul trimestru al anului cu privire la numărul de pasageri

Finalul trimestrului 1 al acestui an a găsit aeroportul „Ştefan cel Mare” pe un loc …