Friday , March 29 2024

Cîțu a anunțat că îi va demite pe prefecții USR PLUS, după depunerea moțiunii de cenzură. Prefectul Sucevei: Aștept să văd ce se decide la Centru

Este vorba de cei cinci miniștri din cabinet, Cătălin Drulă, Cristian Ghinea, Ioana Mihăilă, Ciprian Teleman și Claudiu Năsui, dar și secretari de stat, subsecretari de stat, prefecți și subprefecți.

USR PLUS  a dupus vineri seara moțiunea de cenzură împotriva guvernului din care fac parte. Moțiunea este semnată și de parlamentarii AUR,  având împreună 122 de semnături

 Contactat de OBIECTIV, prefectul Sucevei, Iulian Cimpoeșu (USR PLUS) a declarat că deocamdată nu poate spune sigur ce variantă va fi aleasă în privința prefecților susținuți de partidul din care face parte.

”Cel puțin până luni nu cred că va fi ședință de Guvern (înlocuirea prefecților se face printr-o H.G – n.r.). Nu știu dacă vom.demisiona sau vom fi demiși. Aștept să văd ce se decide la Centru. Acolo se fac și se desfac lucrurile. Probabil că varianta va fi să fim demiși. În ce mă privește, îmi voi face treaba până la capăt”, a spus, vineri seara, Iulian Cimpoeșu. (D.P.)  

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …