Thursday , April 25 2024

Cele 10 blocuri din Suceava considerate cu risc seismic ridicat  

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de analiză şi acoperire a riscurilor pe anul 2021 va fi analizat în şedinţa ordinară de pe 22 aprilie a Consiliului Local Suceava.

Ca și în alți ani, în acest gen de analiză se arată că pot avea suferit de pe urma seismelor mai multe construcţii vechi din municipiul Suceava. Planul de analiză şi acoperire a riscurilor pe anul 2021 evidenţiază că pe raza municipiului Suceava există mai multe clădiri construite anterior anului 1978, iar acestea „prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice”.

Potrivit acesteia, un risc major prezintă inclusiv construcţiile speciale, de tipul castelelor de apă aeriene şi al rezervoarelor de la sol, cu volume mari, în cazul cărora pot fi dezvoltate efectul de val şi efecte hidrodinamice. În ce privește „riscul de prăbuşire a construcţiilor, instalaţiilor sau amenajărilor”, cele mai amenințate ar fi „zonele cu fond construit vechi”, zona centrală a Sucevei fiind exemplul dat.

„Vechimea construcţiilor, faptul că, în timp, acestea au fost expuse la seisme importante, care au consumat din capacitatea portantă, determinând, ulterior, apariţia şi evoluţia unor trasee de fisurare, la care se adaugă ridicarea pânzei freatice, cu afectarea fundaţiilor din zidărie, conduc la risc seismic important pentru aceste construcţii”, se arată în analiza citată.

Pe lista imobilelor care se află în asemenea situaţie sunt incluse 10 blocuri, dintre care 4 cu câte 10 etaje: T33 A de pe Bulevardul „George Enescu” nr.15, T4 A şi T7 de pe strada „Ana Ipătescu” și 13 de pe strada „6 noiembrie” nr. 13. Primul este construit în 1976 și are 42 de apartamente iar celelalte – cu 40 de apartamente fiecare – au fost ridicate în anul 1961. Celelalte 6 blocuri de locuinţe cu un grad ridicat de risc la cutremure – Blocul K de pe strada „Alexandru cel Bun” nr.1; Blocul nr. 2 de strada „Republicii”; Blocul F de pe strada „Ana Ipătescu”; Blocul B3 de strada „Alexandru cel Bun”; Blocul 13 de pe strada „Mihai Viteazu” nr. 10 şi Blocul nr. 5 de pe strada „Nicolae Bălcescu” – au fost ridicate între anii 1960-1968, acesta având 2, 3 sau 4 etaje. (D.P.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …