Thursday , April 25 2024

Cei doi soți din Burdujeni acuzați că au bătut, înfometat și umilit îngrozitor o fetiță de 9 ani luată în plasament au fost trimiși în judecată

Joi, 31 martie 2022, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a doi inculpați, soț și soție, pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorului.

OBIECTIV de Suceava a relatat pe larg, anul trecut, despre chinurile pe care micuța Maria, o fetiță abandonată de părinți și dată apoi în plasament unei familii din Burdujeni, a fost nevoită se le îndure în noua sa ”casă”.

Maria, alături de diriginta ei, profesoara Adriana Huianu, care a vrut să o ia în plasament și să se ocupe de educația micuței

CITIȚI și O fetiță de 12 ani a fost luată cu Poliția de la asistenții maternali, care o umpleau de vânătăi, o umileau și o țineau înfometată

Conform procurorilor suceveni, în luna ianuarie 2019, s-a dispus prin hotărâre judecătorească luarea măsurii de plasament la familia inculpaților, care sunt soți, a unei fetițe în vârstă de 9 ani și trei luni la acea dată.

După ce fata a fost luată în plasament, inculpații au început să exercite în mod repetat acte de violență asupra acesteia, aplicându-i lovituri cu palma, piciorul, cureaua, coada de la mătură, papuci ori au tras-o de păr și de urechi.

Ca urmare a timpului scurs de la data la care au început să exercite actele de violență până la descoperirea acestora, nu a putut fi individualizată în timp fiecare faptă, însă s-a stabilit că acestea au fost comise cu o frecvență de 2 – 3 ori pe săptămână, atât de către bărbat, cât și de femeie, iar când era agresată de unul dintre aceștia, celălalt inculpat asista sau nu lua nici o măsură, această atitudine pasivă având conotația unei complicități morale.

Cei doi soți au mai supus-o pe fetiță și la alte măsuri și tratamente care i-au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală. Astfel, acesteia nu i se permitea accesul în locuință sau să iasă la joacă cu alți copii pentru că îi dădeau aproape zilnic sarcini gospodărești, respectiv să gătească, să facă menajul casei și să curețe toate articolele de încălțăminte ale sale și ale inculpaților, când aceștia aruncau toată încălțămintea din dulapul în care se afla, pentru a fi curățată de persoana vătămată. Aceste activități, prin natura și frecvența lor, depășeau cu mult ceea ce ar putea să însemne o responsabilizare sau o educație în ceea ce privește întreținerea minorei, căreia cei doi inculpați îi adresau frecvent cuvinte jignitoare și insulte.

Cei doi asistenți maternali acuzați că au chinuit-o pe Maria, fotografiați de vecinii care au chemat poliția.

Activitatea infracțională a inculpaților a fost descoperită după ce în noaptea de 23.06.2021, persoana vătămată a fost agresată fizic de inculpat, strigătele și plânsul acesteia, ca și zgomotele produse de cureaua cu care era lovită, fiind auzite de un  minor, care a  luat hotărârea de a înregistra sonor o parte a agresiunii, înregistrarea trimițând-o altor copii, care și-au informat părinții, unul dintre aceștia sesizând D.G.A.S.P.C. Suceava. După ce a doua zi funcționari ai D.G.A.S.P.C. Suceava au preluat-o pe minoră de la locuința inculpaților, aceasta a relatat și faptele la care s-a făcut anterior referire, comise în timp de cei doi inculpați.

Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu lucrători de poliție judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale. (O.S.)

 

 

 

 

 

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …