Thursday , March 28 2024

Cardiologii suceveni Laur Blaga și Paul Turcoman, în război cu unii colegi din Spitalul Județean. Cameră de gardă spartă cu ranga, amenințări, hărțuiri, șicanări în trafic 

Medicii cardiologi intervenționiști de la Spitalul Județean Suceava Laur Blaga și Paul Turcoman acuză că zilele trecute a fost forțată ușa cabinetului unde aceștia stăteau când asigurau gărzile în spital. Cardiologii suceveni susțin că au dispărut toate obiectele din respectivul cabinet, atât aparatura spitalului, cât și obiectele personale ale cardiologilor, inclusiv parafele acestora, iar această spargere este doar ”cireașa de pe tort”, în spatele acestei acțiuni fiind însă multe alte gesturi de intimidare pentru ca acești doi medici să părăsească unitatea spitalicească suceveană.

”În timp ce în alte centre de Cardiologie Intervențională se fac eforturi mari pentru a evolua și a ieși în evidență prin cazuri complexe rezolvate, la Suceava se sparge ușa unei camere de gardă cu ranga pe motive penibile, doar pentru intimidarea noastră și a ne face să plecăm din spital! Menționăm că nu am fost informați, nici nu ne-a fost adusă la cunoștință această intenție de a “face inventar” în camera de gardă. Din data de 20 februarie 2023 ne-a fost interzis atât accesul, cât și posibilitatea să facem proceduri în sala de angiografie, atât eu, cât și doctorul Turcoman fiind mutați pe secția de Cardiologie. Aceasta este recunoștința conducerii pentru toate eforturile noastre de a face performanță în acest spital în care s-au efectuat 3.099 de intervenții, cu toate că eram pe deficit de personal. În acest laborator am fost la nevoie brancardieri, asistenți medicali și infirmieri pentru ca sala să funcționeze în parametri normali. Întrucât se continuă cu mesajele de hărțuire, intimidare și șantaj am decis că vom ține o conferință de presă pentru a înțelege cu toții de ce s-a ajuns aici. ”Abia acum începe distracția”, cam așa suna un mesaj de șantaj și hărțuire. S-a mers prea departe, de la amenințări în cabinetul privat, șicanări în trafic, amenințări la dresa familiei, fiindu-mi afectată viața de zi cu zi”, a declarat medicul cardiolog Laur Blaga.

Ușa unei camere de gardă a medicilor Turcoman și Blaga a fost forțată cu o rangă

Cei doi medici nu au dorit să dea foarte multe detalii legate de identitatea persoanelor care i-au amenințat și au promis că vor face publice aceste date, în cadrul unei conferințe de presă, cel mai probabil săptămâna viitoare, dar totuși au recunoscut că din respectivul cabinet au dispărut toate lucrurile lor personale.

Au spart cu o rangă camera și au intrat acolo. Toate lucrurile noastre au fost luate. Erau și câteva chestii care aparțineau de spital, dar și ale noastre. La birou poți să ai și bani, și telefon, și parafă. Au făcut o nefăcută și au luat tot. Au schimbat yala și nu am recuperat nimic. Încă nu am intrat în posesia parafei, dar vom lămuri totul în zilele următoare. Lucrurile sunt mai multe și mai grave, acestea sunt doar o parte dintre cireșele de pe tort”, a declarat medicul cardiolog Paul Turcoman.

Contactată de redactorii cotidianului ”Obiectiv”, conducerea Spitalului Județean a transmis prin vocea purtătorului de cuvânt, medicul Dan Teodorovici, că deocamdată nu declară nimic despre această situație. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …