Tuesday , April 23 2024

Bustul celui mai longeviv primar al Sucevei a fost dezvelit în fața Primăriei Suceava

Sâmbătă, 27 noiembrie, la ora 12:00, a avut loc la sediul din bulevardul 1 Mai al Primăriei Municipiului Suceava dezvelirea bustului celui mai longeviv primar al Sucevei, Franz Cavaler de Loges, cel despre care actualul primar al Sucevei, Ion Lungu, a spus în repetate rânduri că este „edilul care a transformat Suceava din târg în oraș”.

Pe vremea lui Franz Cavaler des Loges s-a introdus apa și canalizarea, iluminatul public, calea ferată, a fost construit turnul Bisericii Sf. Dumitru și Palatul Administrativ. Primarul Ion Lungu a menționat că a încercat și el să continuie modernizarea orașului amintind printre altele de reabilitare rețelelor de apă și canalizare și construirea unui pod de beton peste râul Suceava așa cum și Franz Ritter (Cavaler) des Loges a construit unul dar din lemn. Bustul fostului primar a fost dezvelit de primarul Ion Lungu și de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.

Dezvelirea bustului a fost urmată de o slujbă de pomenire a tuturor primarilor de la 1891 până acum, trecuți la cele veșnice și de acordarea de titluri de Cetățeni de Onoare. Numerosul sobor de preoți a ținut și o slujbă de pomenire a tuturor primarilor municipiului Suceava decedați de-a lungul timpului. Este vorba de un număr de 41 de primari dintr-un total de 52.

De menționat că de-a lungul anilor municipiul Suceava a fost condus o singură dată de o femeie în perioada 1949-1950, aspect remarcat de Mirela Adomnicăi, deputat PSD. „Trebuie să ne respectăm înaintașii”, a conchis primarul Ion Lungu care, de altfel, a ținut să le mulțumească tuturor celor prezenți la eveniment.

Pe lângă președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, au mai dat curs invitației de a participa la dezvelirea bustului și prefectul Alexandru Moldovan, deputații Ioan Bălan și Mirela Elena Adomnicăi, managerul interimar al Teatrului „Matei Vișniec”, Angela Zarojanu, cadre universitare, consilieri locali și județeni dar și oaspeți din afara țării, primarul din Chișinău Ioan Ceban și fostul primar și fost ministru de Interne al Republicii Moldova, Andrei Năstase (între altele, absolvent al Universității „Ștefan cel Mare”). Nu au lipsit nici delegații de la primăriile orașelor Karavas (Cipru) și din Cernăuți (Ucraina).

Mare parte din invitați a luat cuvântul cu ocazia dezvelirii bustului, Gheorghe Flutur arătând că românii au nevoie de modele precum a fost cel al lui Franz Cavaler des Loges care a început cu ABC-ul civilizației care este apa și canalizarea iar Ioan Balan (PNL), arătând că bustul lui Franz Cavaler des Loges este orientat spre oraș, nu spre Primărie, a remarcat că se vorbește în continuare despre lucruri precum apa și canalizarea care au modernizat orașul cu 130 de ani în urmă deși accentul ar trebui pus pe lucruri care ne preocupă în prezent pentru viitor. Prefectul Alexandru Moldovan a ținut să reafirme sprijinul total instituțional pentru proiectele de dezvoltare ale municipalității. Deputatul PSD Mirela Adomnicăi i-a spus, între altele, lui Ion Lungu că este singurul dintre edilii Sucevei care se apropie cel mai mult de durata cât a fost primar Franz Cavaler des Loges și ar trebui să facă o comparație cu acesta, arătând că în perioada cât a fost primar nu s-a înscris niciun contracandidat din respect pentru Franz Ritter des Loges. (D.P.)

Vezi si

2,7 milioane de euro pentru drumul de acces către Sala Polivalentă a Sucevei

În ședința de joi, 28 aprilie a Consiliului Local Suceava va fi supus aprobării un …