Sunday , April 28 2024

Biblioteca Bucovinei și-a sărbătorit centenarul

Centenarul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava (1923 – 2023) a fost sărbătorit marți, 12 decembrie 2023, în Sala de Artă „Elena Greculesi”.

Așa cum se practică la evenimente de acest gen, și Centenarul Bibliotecii a fost sărbătorit într-un cadru festiv, la care au participat oficialități județene și locale, invitați de la instituții culturale similare din țară și județ, reprezentanți ai USV, ai Bisericii, oameni de cultură, iubitori de carte etc. Cuvântul de început i-a aparținut directorului Gabriel Cărăbuș. El a evidențiat, pe de o parte, istoricul instituției care actualmente se numește „Biblioteca Bucovinei I.G. Sbiera” (ca urmare a demersurilor susținute ale lui Emil Satco), dar care a început ca o inițiativă privată concretizată în seara de 12 decembrie a anului 1923. Sub genericul „Biblioteca Bucovinei – 100 de ani în slujba cărții și a culturii”, evenimentul centenar a cuprins expoziția de fotografie: „Biblioteca publică a Sucevei – 100”, realizată de artistul fotograf Dimitrie Balint, în vârstă de 93 de ani, prezent la eveniment, alături de evocări și de lansarea volumului Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” – Studiu monografic, la care autorul Simona Teodora Ienache a muncit patru ani. Cartea a fost prezentată de prof. univ. dr. Olimpia Mitric și prof. univ. dr. Mihai Iacobescu.

După trecerea în revistă a aceea ce înseamnă biblioteca județeană, directorul Gabriel Cărăbuș a adresat o întrebare retorică – „Cum s-ar putea vorbi despre educație sau cum ar fi viața culturală a comunităților fără instituția numită bibliotecă?” – la care nu ar fi greșit să căutăm fiecare din noi un răspuns și poate în funcție de acesta am avea o reprezentare fidelă a ceea ce presupune pentru fiecare din noi cultura.

Având în vedere că oficialitățile nu au lipsit de la eveniment, este de menționat că a luat cuvântul și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. „Vă dați seama a vorbit un cărăbuș și acum vorbește un fluture”, a spus Gheorghe Flutur, printre altele. Desigur, o scurtă frază poate pentru a destinde un pic atmosfera. El a primit din partea directorului Gabriel Cărăbuș o „Diplomă aniversară” „ca simbol al susținerii împreună a performanței intelectuale, culturale și artistice”.

M-a prins Centenarul la cârma administrației județului Suceava și trebuie să dau socoteală și în fața dumneavoastră și a reprezentanților Bibliotecii dacă am făcut câte ceva să îmbunătățim activitatea, să adăugăm ceva. (…)  Cât de frumos este pentru istoria acestei ședințe de astăzi. Da, este acest proiect de 2,5 milioane de euro pentru „Biblioteca Bucovinei-hub digital” unde am luat parteneri încă 26 de biblioteci comunale în primul rând să le dăm oxigen, să le încurajăm apoi să le dotăm cu aparatură modernă. Când vorbim de hub digital noi vorbim despre această dimensiune nouă, această Bibliotecă online, despre aptitudini ca să știi să folosești aparatura modernă. Aceasta nu s-au putut face decât împreună. Dacă vrei să se întâmple ceva trebuie înțelegere, parteneriat și abordare pragmatică”, a spus Gheorghe Flutur.

Pe de altă parte, șeful administrației județene sucevene a lansat o provocare la aniversarea a 100 de ani de la înființarea Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava aflată în subordinea instituției pe care o conduce, o ofensivă online a Bibliotecii în comunitățile de suceveni din Diaspora.

Vă fac un îndemn aici. Pentru că sunt mulți suceveni plecați la muncă afară din diverse motive va trebui să mergem cu Biblioteca după ei și online e mai ușor. Trebuie o ofensivă online. Când am citit câți copii suceveni se nasc în Marea Britanie m-am gândit că oare noi nu putem face o ofensivă să ne ducem către ei să le spunem despre Bucovina, să vorbim mai mult? Sigur că ei vin și acasă, dar aș putea spune că din păcate după Revoluție zona asta a noastră a fost campioană la migrația forței de muncă. Părerea mea este că și cu Biblioteca trebuie să ajungem pe acolo pe unde sunt comunități de români, de bucovineni. Sunt niște provocări la care mă gândesc și vă invit să meditați pentru că văd foarte mulți oameni cu carte, oameni cu drag de cultură, de Bucovina și sunt convins că vor rezona cu aceste lucruri”, a spus Gheorghe Flutur în discursul său. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …