Friday , March 29 2024

Bărbat ucis cu un cutter într-un parc din Burdujeni

În urma unul apel la 112, în cursul nopții de miercuri spre joi, un bărbat de 47 de ani a fost găsit de polițiști grav rănit în parcul din apropierea sensului giratoriu din Burdujeni.

Victima, Iulian Asăndoaie, cunoscut în zonă ca om al străzii și consumator de alcool, avea mai multe plăgi înjunghiate și sângera abundent. Bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean, unde a murit după câteva ore, din cauza pierderilor mari de sânge.

Polițiștii au trecut imediat la verificări și au stabilit că în noaptea respectivă bărbatul consumase alcool cu un alt om al străzii, Roger Feraru, din județul Botoșani, aciuat și el de ceva vreme prin cartierul sucevean.

În timpul beției, între cei doi a izbucnit un conflict, botoșăneanul tăindu-l de mai multe ori cu un cutter pe bărbatul din Suceava.

Roger Feraru a fost prins imediat și reținut, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru continuarea cercetărilor față de autor. (O.S.)

 

Vezi si

Cinci persoane rănite după ce un microbuz s-a răsturnat la Prisaca Dornei (FOTO)

Vineri dimineață, în jurul orei 06.45, un microbuz în care se aflau șase persoane s-a …