Wednesday , April 24 2024

Bărbat din Rădăuți, reținut după ce a intrat în casă peste soția sa și cei patru copii, deși avea ordin de protecție definitiv care-i interzicea acest lucru

Miercuri, 1 iunie, M. Florentina a depus o plângere la Poliția municipiului Rădăuți prin care a sesizat faptul că soțul ei, M. Ştefan, împotriva căruia este emis ordin de protecție, a venit la domiciliu, a intrat în locuință și a distrus clanța ușii de acces.

Cei doi sunt căsătoriți din anul 2009,  având împreună 4 copiii minori. Până în luna februarie 2022 toți au locuit într-un apartament pe str. Mihai Viteazu din Rădăuți. În urma unui scandal dintre cei doi, petrecut în luna februarie, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției municipiului Rădăuți au emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, iar  Judecătoria Rădăuți a emis ordin de protecție definitiv, M. Ştefan fiind obligat să păstreze o distanță 50 de metri față de M. Florentina și domiciliul ales al acesteia.

Pe 1 iunie, în jurul orelor  20.00, femeia se afla singură la domiciliu, când M. Ştefan nu a respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție și a pătruns în interiorului casei, distrugând clanța de la ușa de acces, și a provocat scandal.

În urma intervenției unui echipaj de poliție, bărbatul a  fost prins imediat și s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis ordin de protecție a oricăreia din măsurile dispuse” și “distrugere”. De asemenea, s-a dispus reținerea lui M. Ştefan, în vârstă de 41 de ani, pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind depus în  Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava. (O.S.)

 

Vezi si

276 de elevi de liceu din toate județele țării, așteptați miercuri la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, găzduită de Suceava

Suceava găzduiește Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, organizată de Inspectoratul …