Thursday , April 25 2024

BALAN: “Construcția infrastructurii trebuie să fie susținută de firmele din România”

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut ieri o declarație în plenul Camerei Deputaților în care a cerut susținerea “puternică” a operatorilor economici de bună-credință din țară, care au demonstrat calitate în producția sau lucrările lor și care au dorința de a se dezvolta: “Avem suficiente exemple de succes printre întreprinzătorii români, motiv pentru care este important să îi sprijinim și chiar să susținem și apariția altora”.

Ioan Balan, deputat, PNL, Obiectiv, Sucava
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Parlamentarul liberal sucevean a amintit faptul că în anul 2020, Guvernul PNL a declanșat un proces investițional fără precedent în istoria ultimelor trei decenii, materializat în demararea lucrărilor de construire la principalele autostrăzi, la construcția celor mai importante centuri ocolitoare, la modernizarea liniilor de cale ferată și la reabilitarea drumurilor de interes local. Cele peste 62 de miliarde de lei programate în acest an pentru investiții publice, ar trebui să conducă la o efervescență puternică a producătorilor locali de materiale și materii prime, utilizate de constructori în realizarea lucrărilor de infrastructură. Astfel, banii alocați investițiilor ar circula preponderent în interiorul țării, ar genera pe orizontală mai multe locuri de muncă bine plătite și venituri mai mari la bugetele locale și la bugetul de stat, a arătat Ioan Balan.

“Din păcate, tranziția țării noastre la economia de piață și nepăsarea guvernelor anterioare în a susține capitalurile românești, ne-a condus la situația în care, astăzi, sectoarele producătoare de materiale esențiale pentru construcția de infrastructură aproape că au dispărut, iar elementele esențiale sunt tot mai puțin furnizate de economia românească. Fierul beton și structurile metalice provin preponderent pe calea importurilor. șisturi bituminoase producem puține, vopsele și chiar banalul pietriș sunt aduse din străinătate, pentru că vechile fabrici fie nu mai produc la standarde de calitate specifice zilelor noastre, fie pentru că acestea au dispărut de tot, fiind tăiate la fier vechi”, a declarat deputatul liberal sucevean.

Conform acestuia, mulți ani de zile s-a răspândit în spațiul public o idee greșită, potrivit căreia românii nu sunt în stare să producă produse de calitate sau că nu am putea avea constructori români capabili să construiască autostrăzi sau căi ferate de calitate.

“Din fericire, realitatea ultimilor ani a demonstrat exact contrariul și anume că, acolo unde construiesc unii antreprenori români, lucrările sunt realizate la cele mai înalte standarde și sunt finalizate la timp, iar acolo unde sunt utilizate materii prime fabricate în România, lucrările sunt de calitate și durabile. Mai mult decât atât, puțina producție pe care o are țara noastră, este foarte căutată la export, grație calității mari și prețurilor scăzute. Așadar, dacă pentru alți europeni produsele românești sunt extrem de bune, de ce nu ar fi bune și pentru noi, românii.

Ca membru al Uniunii Europene, România nu poate privilegia sau discrimina operatorii economici care acționează în țara noastră și nici nu poate impune vreunui constructor de infrastructură de unde să cumpere materiile prime.

Ceea ce poate face, însă, România este să susțină tot mai puternic operatorii economici de bună-credință din țară, care au demonstrat calitate în producția sau lucrările lor și care au dorința de a se dezvolta. Avem suficiente exemple de succes printre întreprinzătorii români, motiv pentru care este important să îi sprijinim și chiar să susținem și apariția altora. Așadar, revitalizarea producției naționale de materii prime și materiale utilizate în lucrările de infrastructură ține de un climat fiscal stabil și stimulativ, de predictibilitatea mediului legislativ, de susținerea forței de muncă și de eliminarea oricăror forme de rezistență birocratică care ar putea să împiedice capitalurile românești să se dezvolte. Am convingerea că fierul produs în România este la fel de bun și mult mai ieftin decât în alte state europene, că cimentul românesc este apreciat de zeci de ani de toți constructorii, că produsele chimice fabricate în țara noastră sunt de cea mai bună calitate sau că resurse minerale de suprafață – piatră, pietriș sau nisip – sunt mai ieftine și cel puțin la fel de bune ca cele aduse din import. Așadar, resursele financiare importante utilizate în construcția de infrastructură ar trebui să ne ajute să dezvoltăm și ramuri importante ale economiei productive, iar România să devină dintr-o țară care trăiește numai prin importuri, într-o țară puternică, exportatoare”, a declarat deputatul PNL de Suceava Ioan Balan.

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …