Friday , April 19 2024

Au început evenimentele din cadrul „Anului Jubileu” pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Inaltpreasfințitul Părinte Calinic a proclamat anul 2022 ca “An Jubileu” pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în cursul anului urmând a fi organizate evenimente pentru cinstirea memoriei acelora care, în vremuri uneori mai puțin prielnice, au înălțat monumente cu o valoare culturală inestimabilă, recunoscută pe plan național și internațional. Printre reperele din programul-cadru bisericesc al acestui “An Jubileu” se numără: procesiuni cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou atât în municipiul Suceava, cât și în județul Suceava, la bisericile și mănăstirile ctitorite de domni și boieri din Țara Moldovei; în cele cinci protopopiate din eparhie se vor organiza conferințe, întruniri, simpozioane, seminarii și alte manifestări, la care vor fi invitați ierarhi, preoți, profesori, istorici, specialiști în istoria artei; vor fi organizate conferințe, simpozioane, expoziții și concursuri tematice, atât de către Biserică, cât și de către instituții publice, cu sprijinul autorităților de stat centrale și locale, sub patronajul Comisiei Naționale Române pentru UNESCO etc.

Deschiderea evenimentelor dedicate Anului Jubileu a avut loc duminică, 13 martie, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – biserica cu hramul Sf. Gheorghe a mănăstirii Sf. Ioan cel Nou – ocazie cu care ÎPS Calinic a prezentat icoana pictată special pentru acest moment aniversar în atelierul Mănăstirii Putna de către protosinghelul Pavel, egumenul așezământului monahal, icoană care îi înfățișează pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a conferit Ordinul Crucea Bucovinei, cea mai înaltă distincție pentru mireni a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, „pentru remarcabila activitate dedicată Bisericii și Comunității” domnului Gheorghe Cotos, luptător în al Doilea Război Mondial, doamnei profesor institutor Viorica Hogaș, susținătoare a familiei, care anul acesta a împlinit venerabila vârstă de 107 ani, și domnului inginer Dumitru Parfenie, un mare ctitor al Mănăstirii Putna.

În cadrul evenimentului de lansare a avut loc și prezentarea a două cărți care deschid sesiunea de publicații ale Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, sub egida Anului Jubileu: „Viața și Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou”, ediție diortosită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, și „Racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava – istorie, credință și artă”. În amintirea biruinței Ortodoxiei asupra iconoclasmului la Sinodul al VII-lea Ecumenic, după Sfânta Liturghie a avut loc o procesiune cu Sfintele Icoane în jurul Bisericii Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

Ierarhul, preoții și credincioșii au adus slavă lui Dumnezeu și tuturor celor care au luptat pentru cinstirea sfintelor icoane. Odoarele au fost purtate în mâini de cei prezenți în semn de mărturisire a importanței cultului icoanei în viața Bisericii. Toți credincioșii prezenți la eveniment au primit iconițe cu reprezentarea părinților participanți la Sinodul al VII-lea Ecumenic. La final, Înaltpreasfinția Sa a transmis un gând de binecuvântare. „Fiind ziua numelui Bisericii și a credinței noastre, Sfânta Ortodoxie, vă doresc tuturor să fiți sănătoși. Să ne ferească Dumnezeu de alte necazuri, ca o completare a pandemiei, și știți la ce fac referire, iar Maica Domnului să acopere România cu omoforul ei”, a spus ÎPS Calinic.

De altfel, numeroase acțiuni vor fi organizate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în acest an pe întreg cuprinsul eparhiei pentru marcarea împlinirii a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod și a lui Ştefăniță Voievod, a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” – Părhăuți, ctitoria boierului Gavril Trotușan, și a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Solca, ctitoria lui Ştefan Tomșa al II-lea Voievod.

În actul eparhial comemorativ semnat de ÎPS Calinic și care a fost citit de Părintele consilier Alexandru Sava, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost subliniată și importanța așezămintelor monahale în general și a celor trei mănăstiri sucevene avute în atenție în acest an în special pentru cultura, istoria și credința neamului românesc. „Monumentele istorice bisericești sunt altare ale memoriei și pomenirii vredniciei neamului românesc din generație în generație. Aceste ctitorii, parte înscrise în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, arată că, pe lângă creația lui Dumnezeu – natura, omul, creator și iubitor de frumusețe, a creat cultura, a cărei inimă mistică este cultul. Pentru neamul românesc, dar și pentru întreaga Ortodoxie, cultul este limbaj tainic și vizibil al tradiției și al continuității fizice și spirituale, oglindă a sufletului său, pecete a jertfelniciei și a dăruirii de sine, elan al căutării creatoare a omului îndreptat spre Dumnezeu-Creatorul, după al Cărui chip a fost creat”, a spus ÎPS Calinic.

Ziua hramului fiecărui monument va fi marcată prin săvârșirea Sfintei Liturghii în cadrul căreia vor fi pomeniți ctitorii, binefăcătorii și ostenitorii – aceasta este formularea consacrată la acest gen de ceremonii religioase – strămutați la cele veșnice. șirul de manifestări omagiale din Anul Jublieu se va încheia pe 6 noiembrie 2022, când se împlinesc 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, va încheia anul comemorativ prin oficierea Sfintei Liturghii și a Parastasului pentru ctitori.

Conform celor precizate în actul eparhial comemorativ, printre reperele din programul-cadru bisericesc al acestui An Jubileu se numără: procesiuni cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou atât în Municipiul Suceava, cât și în Județul Suceava, la bisericile și mănăstirile ctitorite de domni și boieri din țara Moldovei; în cele cinci protopopiate din eparhie se vor organiza conferințe, întruniri, simpozioane, seminarii și alte manifestări, la care vor fi invitați ierarhi, preoți, profesori, istorici, specialiști în istoria artei; în plan cultural și academic vor fi organizate conferințe, simpozioane, expoziții și concursuri tematice, atât de către Biserică, cât și de către instituții publice, cu sprijinul autorităților de stat centrale și locale, sub patronajul Comisiei Naționale Române pentru UNESCO, vor fi publicate mai multe studii, monografii, albume și lucrări științifice, dedicate îndeosebi celor trei importante monumente, sub egida Editurii CRIMCA a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților; vor fi realizate plachete, medalii și insigne care să marcheze acest an comemorativ pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. (D.P.)

Vezi si

Aeroportul Sucevei s-a menținut pe locul 5 în primul trimestru al anului cu privire la numărul de pasageri

Finalul trimestrului 1 al acestui an a găsit aeroportul „Ştefan cel Mare” pe un loc …