Thursday , April 25 2024

Aproape 30.000 de vizitatori la Festivalul de Artă Medievală

În perioada 11-14 august 2022, a avut loc “Festivalul de Artă medievală Ştefan cel Mare, ediția Ambro”, organizat de Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, în asociere cu Primăria Municipiului Suceava.

În cele trei zile, peste 400 de cavaleri și domnițe din țară și din Ungaria, Turcia, Ucraina, Republica Moldova și Bulgaria au întâmpinat vizitatorii cu: spectacole cu foc, plimbări cu cai, școli de lupte, teatru și concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, dansuri medievale, facepainting medieval, baloane uriașe de săpun, meșteri artizani, cursuri de șoimărit.Chef Cătălin Scărlătescu a gătit delicii culinare cu savoare medievală.

Conform organizatorilor, în aceste zile au pășit pragul Cetății 29.466 de vizitatori.

“Mulțumim tuturor celor care și-au petrecut weekend-ul la Cetatea de Scaun, mulțumim trupelor participante, mulțumim sponsorilor și vă așteptăm și la anul, pentru o nouă ediție a Festivalului de Artă Medievală “Ştefan cel Mare””, a transmis organizatorii Festivalului.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …