Thursday , March 28 2024

Angajații nevaccinați ai spitalului sucevean trebuie să prezinte un test negativ când se întorc din concediu

In ceea ce privește testarea tuturor angajaților nevaccinați, în cazul în care se confirmă cazuri Delta, conducerea Spitalului Județean încă așteaptă clarificări de la Ministerul Sănătății. Pe de alta parte, ministru Sanatatii a declarat duminica seara ca va propune ca personalul medical nevaccinat să fie testat periodic, iar costurile “nu vor fi suportate de sistemul public de sănătate”

Deși la nivelul județului nostru au fost confirmate primele cazuri de pacenți diagnostucați cu tulpina Delta a Covid 19, cadrele medicale nevaccinate încă nu trebuie să se prezinte la muncă cu un test Covid negativ, pentru că reprezentanții Ministerului Sănătății încă nu au trimis reglementările necesare în acest sens. ”Deocamdată nu se aplică, așteotăm ordinul de ministru. Pentru început, au făcut doar recomandări în metodologie”, a menționat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Suceava.

În schimb, angajații spitalului care nu s-au vaccinat împotriva Covid 19, trebuie să se prezinte la muncă cu un  test PCR negativ, atunci când revin din concediu.

Reamintim că angajații Spitalului Județean Suceava au fost anunțați la începutul acestei luni că vor fi obligați să se testeze o dată la trei zile, dacă nu sunt vaccinați antiCovid cu ambele doze de vaccin, dacă la unitatea spitalicească suceveană vor fi internați pacienți diagnosticați pozitiv cu varianta Delta a Covid 19.

”Se va testa prin test rapid antigenic la interval de trei zile sau prin test RT-PCR o dată la șapte zile, personalul nevaccinat împotriva SARS-Cov2 sau cu schema de vaccinare incompletă și care a trecut prin boală, dar la care au trecut mai mult de 180 de zile de la data primului test pozitiv. Testarea se solicită pentru unități sanitare care îngrijesc pacienți confirmați cu varianta Delta a Sars-Cov2, indiferent de rata de incidență din unitatea teritorial administrativă”, se menționează în circulară distribuită personalului Spitalului Județean Suceava. Conducerea unității spitalicești va verifica rezultatul testării și va institui măsurile care se impun. Testarea periodică va înceta dacă personalul face dovada vaccinării complete.

Ministrul Sănătății: Vom propune ca personalul medical nevaccinat să fie testat periodic, iar costurile “nu vor fi suportate de sistemul public de sănătate”

Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă spune că va propune ca, în cazul creșterii incidenței cazurilor de Covid, personalul medical nevaccinat să fie testat periodic. „Costurile nu vor fi suportate de sistemul public de sănătate”, a spus ministrul.

Întrebată, duminică, la Digi24, dacă vaccinarea ar putea deveni obligatorie pentru anumite categorii de persoane, Ioana Mihăilă a spus: „Nu aș spune chiar obligatorie, vaccinarea este opțională. Cred că e bine să rămână la latitudinea fiecăruia dintre noi dacă ne vaccinăm sau nu, dar cred că pentru anumite categorii profesionale, cum este personalul medical, e important să ne gândim și la persoanele cu care acest personal medical vine în contact, adică cu pacienți vulnerabili”.

Ministrul Sănătății susține ca va propune ca personalul medical nevaccinat să fie testat periodic. „Noi vom veni cu propunere, cel mai probabil, prin care personalul medical și medico-sanitar nevaccinat să se testeze periodic, tocmai pentru a asigura securitatea pacienților. Acest lucru se va întâmpla doar dacă se vor depăși anumite incidențe ale infecției cu Covid. (…) În metodologia INSP de acum este la incidență de peste 1,5 la mie. (…) Testare rapidă sau testare PCR cu anumită frecvență, pe care o decid specialiștii, cei de la INSP”, a mai spus Ioana Mihăilă.

Conform acesteia, costurile nu vor fi suportate de sistemul public de sănătate: „În principiu costurile ar trebui să fie responsabilitatea persoanei care este nevaccinată. Cred că trebuie să-și asume responsabilitatea de a avea grijă de pacienții cu care vin în contact, fie vaccinându-se, fie testându-se periodic”.

Ioana Mihăilă a precizat că o astfel de propunere ar putea intra în vigoare, în funcție de incidență, „probabil din septembrie, pentru că dorim să le dăm timp celor care încă nu s-au vaccinat”.  (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …