Friday , March 29 2024

Amplă acțiune a poliției în zona Fălticeni. Sală de jocuri închisă; doi tineri prinși cu cuțite la ei

După ce în cursul lunii trecute polițiștii au dispus suspendarea activității pentru 4 cluburi și localuri de pe raza județului Suceava, în toate situațiile fiind depistate în mod repetat încălcări ale legii în ceea ce privește vânzarea de tutun și alcool către minori dar și disfuncționalități pe linie economico-financiară, în acest weekend, sub coordonarea Serviciului Ordine Publică – IPJ Suceava, a fost organizată o nouă acțiune de amploare, cu efective sporite pe raza și în zona de arondare a municipiului Fălticeni.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, peste 30 de polițiști au acționat într-o acțiune în care au fost verificate 6 săli de jocuri, 4 localuri de alimentație publică (cluburi din municipiul Fălticeni și comuna Preutești).  În cadrul acțiunii au fost legitimate 234 de persoane.  Au fost aplicate 4 amenzi  în valoare de 13.500 lei. De asemenea, în urma controlului la o sală de jocuri din municipiul Fălticeni, polițiștii au aplicat o amendă  de 10.000 de lei pentru enrespectarea obligativității privind utilizare aparatelor de marcat electronice fiscale și au dispus măsura complementară de suspendare a activității și confiscarea sumelor de bani nefiscalizate.  Acțiunea a fost coordonată de Serviciul Ordine Publică – IPJ Suceava, participând polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni dar și luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale și lucrători de jandarmi. De asemenea, la acțiune au participat și polițiști din cadrul  BCCO Suceava.

Tot în cadrul acțiunii au fost constatate două infracțiuni. Astfel, la un club  din Fălticeni, a fost depistat un tânăr de 25 ani iar în urma controlului corporal s-a găsit asupra sa un cuțit tip briceag. De asemenea, la o discotecă din Preutești a fost identificat un bărbat de 26 ani asupra căruia s-a găsit un cuțit tip briceag și un box cu corni montați pe partea de contact.  Cei doi s-a ales cu dosare penale.

O componentă principală a acțiunii a fost siguranța tinerilor în incinta și în zona locațiilor de distracție, fiind desfășurate inclusiv acțiuni de testare cu noile aparate DragerDrugtest intrate în dotarea polițiștilor.  Au fost controlate 52 de autoturisme identificate în zona cluburilor și locațiilor de distracție, realizându-se testări cu aparatele etilotest și cu aparatele Drugtest.

Vezi si

Primarul Dumitru Gulei a prezentat lista proiectelor prin fonduri nerambursabile derulate în comuna Ipotești în ultimii patru ani

Valoarea totală a investițiilor se ridică la aproape 95 de milioane de lei, din care …