Friday , August 6 2021

A început admiterea la liceele vocaționale. Cea mai mare concurență se înregistrează la specializările Învățător-educatoare, Arte plastice și Arhitectură

Si în acest an, specializarea Învățător-educatoare a atras o concurență de peste 3 candidați/loc, fiind cea mai râvnită dintre cele existente la filiera vocațională. La Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava se înregistrează concurență de circa 2 candidați/loc la Arhitectură și Arte plastice. Alți 112 absolvenți de gimnaziu au optat pentru Liceul cu Program Sportiv, iar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Mitropolitul Dosoftei” Suceava s-au înscris 17 elevi. Candidații au început ieri susținerea sau echivalarea probelor de aptitudini, etapă ce se va încheia vineri, 18 iunie 

Liceele vocaționale din județul Suceava au în oferta de școlarizare pentru anul școlar 2021-2022 peste 260 de locuri în clasa a IX-a, care au atras un număr de 450 de candidați. Absolvenții de gimnaziu care au optat pentru admiterea la una din specializările de la filiera vocațională au început ieri susținerea sau echivalarea probelor de aptitudini, etapă ce se va încheia vineri, 18 iunie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Județean (IŞJ) Suceava, prof. Cezar Anuței, la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, unde sunt disponibile două clase, cu 48 de locuri, la învățământul vocațional, s-au înscris 165 de candidați. Așadar, și în acest an, specializarea Învățător-educatoare a atras o concurență de peste 3 candidați/loc, fiind cea mai râvnită dintre cele existente la filiera vocațională.

La Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava sunt disponibile 96 de locuri, pentru care s-au înscris 156 de candidați. La specializarea Muzică sunt înscriși 30 de candidați, la Arhitectură 46, la Arte plastice 55 de candidați, iar pentru specializarea Conservare-restaurare bunuri culturale au optat 25 de elevi. La fiecare specializare este disponibilă câte o clasă, cu 24 de locuri, astfel că se înregistrează concurență mai mare la Arhitectură și Arte plastice.

Liceul cu Program Sportiv și-a propus realizarea a 4 clase a IX-a, cu un total de 96 de locuri, la specializarea Instructor sportiv, pentru care s-au înscris 112 absolvenți de gimnaziu.

Pentru admiterea la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Mitropolitul Dosoftei” Suceava, unde există 24 de locuri în clasa a IX-a, specializarea Teologie ortodoxă, s-au înscris 17 candidați.

Candidații care vor susține probele de aptitudini din cadrul examenului de admitere în învățământul vocațional de la profilurile artistic, sportiv și teologic aprecierea probelor de aptitudini vor primi note. La profilurile pedagogic și militar aprecierea probelor de aptitudini se face pe bază de calificativ admis/respins.

În data de 14 iulie va avea loc afișarea admiterii conform mediilor de admitere transmise de Comisia Județeană, iar pe 15 iulie se vor afișa listele cu canidații admiși, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere. Elevii admiși pe locurile de la filiera vocațională vor depune dosarele de înscriere în perioada 25-28 iulie, iar cei care au fost respinși vor ridica fișa de înscriere de la secretariatul liceului și vor completa opțiuni la școala de proveniență pentru a participa la admiterea computerizată. (Oana NUȚU)

Vezi si

UPDATE: Unul dintre bărbații căzuți într-o fântână din Părhăuți a murit

UPDATE: Din nefericire, cu toate eforturile medicilor, cel de-al doilea bărbat scos din fântână a …