Friday , April 26 2024

84.000 lei pentru semaforizarea trecerii de pietoni de la Spitalul Vechi

Primăria Municipiului Suceava va plăti 84 de mii lei fără TVA pentru semaforizarea trecerii de pietoni de la pavilioanele de la așa numitul Spital Vechi spre corpurile de clădire de la Spitalul Nou.

Un contract în acest sens a fost încheiat de primărie cu societatea Loial, atribuirea având loc pe data de 20 aprilie după ce o încercare anterioară inițiată pe data de 16 aprilie a fost anulată în data de 19 aprilie.

În aceeași zi a fost reluată procedura și s-a finalizat a doua zi. Execuția instalației de semaforizare cu stâlpi de susținere pentru semafoare vehicule și pietoni, dar și a automatului de semaforizare și iluminat zona semaforizată a fost contractată pe o perioadă de 60 de zile.

Reamintim că Serviciul Străzi și de Sistematizare Rutieră al Primăriei Suceava a solicitat și i s-a eliberat de la Direcția de Urbanism a instituției un certificat de urbanism, datat în 12 aprilie, privind „obținerea autorizației de construire pentru montare instalație de semaforizare cu buton de comandă pentru pietoni pe Bulevardul 1 Mai, la trecerea pentru pietoni în zona Spitalului Județean de Urgență; obținerea autorizaţiei administratorului drumului pentru alimentare cu energie electrică a instalației de semaforizare cu buton de comanda pentru pietoni”.

Trecerea pentru pietoni dintre pavilioanele așa numitului Spital Vechi și corpurile de clădire de la așa numitul Spital Nou din municipiul Suceava este una dintre cele mai periculoase din oraș. Inițial, cel puțin așa rezulta din consultarea achizițiilor directe de pe SEAP, Primăria Suceava nu a contractat serviciile pentru realizarea documentației necesare. Deocamdată, din ceea ce apare publicat pe site-ul Primărie, nu a fost emisă autorizația de construire pentru instalația semaforizată de la SJU, prin urmare termenul de 60 de zile încă nu poate fi luat în considerare. (D.P.)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …