Wednesday , April 24 2024

800 mii lei de la CJ Suceava pentru două spitale implicate în lupta cu pandemia de COVID-19

În ședința de luni, 8 noiembrie, a Consiliului Județean Suceava, a fost aprobată alocarea de noi sume pentru două spitalele din județ aflate în lupta cu pandemia de COVID-19.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat în ședință de îndată deliberativul județean iar proiectele aflate pe ordinea de zi au fost adoptate cu unanimitate de voturi. După ședință, Gheorghe Flutur a anunțat că o sumă de 500.000 lei a fost alocată Primăriei Fălticeni, pentru Spitalul Municipal Fălticeni, iar suma de 300.000 lei a fost alocată pentru Primăriei Orașului Siret, pentru Spitalul de Boli Cronice Siret.

„Sumele vin în sprijinul solicitărilor primite de la Spitalul Municipal Fălticeni și de la Primăria Orașului Siret și vor contribui la dotarea spitalelor cu materialele și echipamentele necesare gestionării situației epidemiologice deosebite în care ne aflăm. Pentru Spitalul din Fălticeni, Consiliul Județean Suceava a mai acordat 800.000 de lei dar nu a fost suficient, banii vor fi folosiți pentru materiale și echipamente necesare gestionării sistemului de lupta împotriva coronavirusului”, a spus Gheorghe Flutur.

Banii alocați pentru cele două spitale vor fi folosiți pentru materiale și echipamente necesare gestionarii sistemului de lupta împotriva coronavirusului. (D.P.)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …