Friday , March 29 2024

601 contestații după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională. Mai mult de jumătate dintre ele, la Limba română

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a înregistrat 601 contestații, depuse de candidați care au susținut Evaluarea Națională 2022, după afișarea rezultatelor. Mai mult de jumătate dintre acestea, mai exact 372 de contestații, au vizat notele obținute la Limba română, iar alte 229 pe cele de la matematică.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie. Repartizarea computerizată va fi în 14 iulie. Media la Evaluarea Națională 2022 se calculează adunând media generală obținută la evaluarea naţională, care are o pondere de 80%, cu media generală de absolvire a claselor V-VII, care are o pondere de 20%, iar rezultatul se împarte la doi.

Rezultatele absolvenților clasei a VIII-a înainte de soluționarea contestațiilor arată că 4.880 candidați, dintre cei 5.789 prezenți la ambele probe, au obținut medii mai mari sau egale cu 5, adică 84,3%. Dintre aceștia, 8 candidați au încheiat examenul cu media generală 10. Comparativ, în anul școlar 2020-2021 procentul mediilor mai mari sau egale cu 5 a fost de 80,04%, iar numărul candidaților cu media generală de 10 a crescut, de la 3 la 8.

Potrivit IȘJ Suceava, la proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 5.131 candidați (88,56%), din 5.794 prezenți, iar 22 candidați au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică, 4.662 candidați (80,5%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), din 5.791 prezenți, iar 86 de candidați au obținut nota 10 (zece). (O. N.)

Vezi si

Mai multe firme sucevene se înghesuie să prindă  contractul de șase milioane de euro pentru renovarea blocurilor din centrul Sucevei

Prelungită de la data de 20 martie la cea de 28 martie, cea mai mare …