Thursday , April 18 2024

405 elevi de clasa a VIII-a au absentat la proba de Matematică din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională

Marți a avut loc proba scrisă la matematică din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională, sesiunea 2021, iar în cele 160 de centre de examen organizate în județul Suceava au fost prezenți 4.959 elevi, din cei 5.364 înscriși.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Județean Suceava, niciun candidat nu a avut temperatura peste maximul admis și niciun candidat nu a fost eliminat.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de matematică au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro

Amintim că, luni, la proba scrisă la limba și literatura română din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională, au fost prezenți 4.977 elevi de clasa a VIII-a.

Rezultatele obținute de elevi la simularea națională nu se contestă. Ele vor fi comunicate candidaților și, mai apoi, analizate la nivelul clasei, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor. Media formată din cele două note obținute de elevii de clasa a VIII-a în urma susținerii probelor scrise la limba și literatura română și matematică, la examenul național de Evaluare Națională, care este programat pentru finalul lunii iunie, reprezintă 80% din media de admitere la liceu. (O. NUȚU)

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …