Wednesday , April 24 2024

282 de candidați înscriși pentru admiterea la Academia de Poliție vor susține probele eliminatorii la Școala Militară de Jandarmi Fălticeni,  începând de luni

În perioada 22-28 august candidații vor susține proba de evaluare a performanțelor fizice, probă eliminatorie, la Sala de sport ”Gabriel Udișteanu” din Fălticeni. În total, 54 de suceveni sunt înscriși pentru admiterea la academie – 52 dintre aceștia urmând a susține probele în centrul zonal Fălticeni, iar alți doi candidați în centrul zonal de la Boldești. Pentru admiterea la  Academia de Poliție București s-au înscris peste 2.300 de candidați din toată țara. Proba de evaluare a cunoștințelor va avea loc în zilele de 30 și 31 august. Anul acesta, 745 de locuri sunt scoase la concurs, pentru formarea ofițerilor în cadrul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, cele mai multe dintre acestea pentru specializarea Ordine și Siguranță Publică.

Săptămâna viitoare încep probele eliminatorii din cadrul admiterii la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” București, pentru care s-au înscris peste 2.300 de candidați din toată țara. Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni este centru zonal de selecție pentru candidații din zona Moldovei. Astfel, 282 de candidați din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui vor susține probele de evaluare la Fălticeni. În total, 54 de suceveni sunt înscriși pentru admiterea la academie – 52 dintre aceștia urmând a susține probele în centrul zonal Fălticeni, iar alți doi candidați în centrul zonal de la Boldești. Anul trecut au fost înscriși 481 de candidați din zona Moldovei în vederea admiterii la Academia de Poliţie.

În perioada 22-28 august candidații vor susține proba de evaluare a performanțelor fizice, probă eliminatorie, la Sala de sport ”Gabriel Udișteanu” din Fălticeni. Această probă constă în parcurgerea unui traseu practic-aplicativ, în urma căruia candidații care îndeplinesc baremul de 3’20” sunt declarați ”Promovat”.

Proba de evaluare a cunoștințelor va avea loc în zilele de 30 și 31 august. Testul grilă va fi din disciplinele Istorie, Limba română și o limbă străină, pentru facultățile de Poliție, de Poliție de Frontieră, de Jandarmi și de Științe Juridice și Administrative (Drept), respectiv din Algebră-analiză matematică și Fizică pentru Facultatea de Pompieri. Proba scrisă va dura cel mult 4 ore. Media minimă de admitere nu poate fi mai mică de 5.

Media de admitere obţinută de către fiecare candidat este media aritmetică a notelor obţinute la proba de evaluare a performanței fizice și la proba scrisă, cu două zecimale, fără rotunjire.

Examinarea medicală se realizează potrivit prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 105/2020 pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în perioada 6 – 29 septembrie. Rezultatele finale ale admiterii sunt aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe site-ul oficial al Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” la data de 30 septembrie.

Anul acesta, 745 de locuri sunt scoase la concurs, pentru formarea ofițerilor în cadrul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, cele mai multe dintre acestea pentru specializarea Ordine și Siguranță Publică. La Facultatea de Poliție, specializarea Ordine și Siguranță Publică, au fost scoase la concurs 480 de locuri, iar la specializarea Drept 215 locuri, dintre care 115 locuri la forma de învăţământ cu frecvenţă şi 100 de locuri pentru învăţământ la distanţă. Facultatea de Pompieri, cu specializarea Instalații pentru construcții – pompieri, a scos la concurs 50 de locuri. (Oana NUȚU)

 

 

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …