Friday , December 9 2022

2,8 milioane de dolari “de jucărie”, ridicate de polițiști de la o firmă din Suceava, după arestarea a trei tineri care plasau valută falsă

Mai mulți tineri din județul Botoșani preluau de la Suceava niște bancnote care imitau destul de fidel bancnote de diferite valori de euro sau dolari, dar pe care este scris destul de evident cuvântul “souvenir”. Ei profitau de neatenția sau nepriceperea unor cumpărători ocazionali de valută și le vindeau aceste hârtii fără valoare.

Trei bărbați din Botoșani au fost arestați după ce au pus în circulație bancnote de 50 și de 100 de euro false. Polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, peste 2.800.000 de dolari și aproximativ 70.000 de euro, de la o societate comercială din județul Suceava, de la care s-ar fi aprovizionat persoanele bănuite de comiterea faptelor.

În perioada 11-12 iulie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județul Botoșani, la persoane bănuite de punere în circulație de monedă străină și înșelăciune.

”Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind infracțiunile de punere în circulație de monedă străină si înșelăciune, la data de 13 iulie 2022, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, peste 2.800.000 de dolari și aproximativ 70.000 de euro, de la o societate comercială din județul Suceava, de la care s-ar fi aprovizionat persoanele bănuite de comiterea faptelor”, precizează IGPR într-o declarație citată de news.ro.

Practic, de la Suceava botoșănenii preluau niște bancnote care imitau destul de fidel bancnote de diferite valori de euro sau dolari, dar pe care este scris destul de evident cuvântul “souvenir”. Ei profitau de neatenția sau nepriceperea unor cumpărători ocazionali de valută și le vindeau aceste hârtii fără valoare. Înșelăciunea a fost descoperită când acești cumpărători păcăliți au încercat, la rândul lor, să vândă hârtiile la case de schimb valutar.

”Din cercetări a reieșit că, în perioada martie – iulie 2022, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, din județul Botoșani, ar fi efectuat mai multe schimburi valutare, oferind bancnote de 100 și 50 de euro, care nu aveau elementele de siguranță specifice celor autentice, mai multor persoane din județul Botoșani, care, la rândul lor, ar fi încercat să le schimbe în case de schimb valutar. Totodată, polițiștii au realizat o acțiune de prindere, în flagrant delict, a unui tânăr de 20 de ani, din municipiul Dorohoi, fiind descoperite asupra sa 25 de bancnote de 100 și 50 de euro, precum și 9 telefoane mobile”, au transmis polițiștii.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 8 telefoane mobile și 4 cartele sim.

Nouă persoane au fost duse la audieri, 3 fiind reținute, iar apoi au fost arestate preventiv. (O.S.)

Vezi si

Bărbat găsit mort într-o casă cuprinsă de flăcări, la Voievodeasa

Vineri dimineață a izbucnit un incendiu la o casă de locuit din satul Voievodeasa, comuna …