Thursday , April 25 2024

249 de absenți la prima probă din cadrul  Evaluării Naționale 2021 și niciun candidat eliminat

Marți, 22 iunie, la prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a, la Limba și literatura română, sesiunea 2021, s-au prezentat 4.745 de candidați, din cei 4.994 înscriși. Niciun candidat nu a fost eliminat, după cum a informat Inspectoratul Şcolar Județean Suceava.

Subiectele de la proba scrisă la Limba și literatura română au fost cele din varianta numărul 4, candidații având de răspuns la întrebări și de rezolvat o serie de cerințe legate de două texte la prima vedere. Fragmentele au fost ”Pantera neagră”, de Sorin Titel și ”Falsa generozitate”, de Stela Giurgeanu.

Joi urmează a doua probă din cadrul Evaluării Naționale 2021, cea la matematică, pentru care absolvenții de gimnaziu vor avea la dispoziție 120 de minute să rezolve subiectele. Afișarea rezultatelor este programată pentru ziua de 29 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen. Contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi, începând cu ora 16:00 și până la 19:00, și pe 30 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută. În data de 4 iulie vor fi afișate rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor.

Absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susține aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021. (O. NUȚU)

A murit Marius Bobu, suceveanul ajuns om al străzii îîn Londra. Familia are nevoie de ajutor ca să-l aducă îîn țară

u bărbatul în vârstă de 44 de ani, a murit luni după-amiază, pe treptele magazinului unde-și petrecea zilele u se pare că un echipaj al Ambulanței a fost solicitat la fața locului dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic u familia nu are banii necesari pentru a-l aduce în țară u

Marius Bobu, suceveanul care a ajuns om al străzii în Londra, nu a supraviețuit prea mult acestei situații iar luni după amiază, inima sa a încetat să mai bată. Se pare că un echipaj al Ambulanței a fost solicitat la fața locului dar din păcate, nu s-a mai putut face nimic. Mama bărbatului caută disperată ajutor pentru a-și aduce fiul acasă, să-l îngroape creștinește. ”Acum e la morga unui spital din Londra dar nu știu cât îl vor ține. Nu vreau să-l ardă. Vreau să-l aduc acasă să-l îngropăm creștinește dar când am auzit câți bani trebuie, nu știu ce vom face. Noi nu avem bani, suntem oameni necăjiți. Doamne, câtă durere pentru noi”, a povestit printre lacrimi mama acestuia. Sucevenii din Londra au demarat o campanie de strângere de fonduri și speră ca într-un timp cât mai scrut să strângă suma de aproape 3.000 de lire, bani necesari repatrierii trupului neînsuflețit. ”Mulți dintre voi ați trecut probabil pe lângă el, se găsea deseori pe treptele unui magazin românesc din nordul Londrei. El și supărarea lui. Marius era din Suceava, sosit aici pentru un trai mai bun dar pe care viața, din păcate, nu l-a menajat. Marius nu mai e printre noi iar plecarea lui a fost extrem de violentă. La rugămintea familiei am pornit această strângere de fonduri în vederea repatrierii – haideți să îl ducem pe Marius acasă”, este mesajul sucevencei Alina Balațchi, președinta organizației ”Femei în UK”, către sucevenii din Londra și nu numai.

 

Reamintim că bărbatul trăia o adevărată dramă, departe de casă, în Londra. Se pare că locuia de aproape cinci ani în capitala Marei Britanii iar până acum două luni, avea un acoperiș deasupra capului și un loc de muncă, care-i permitea un trai decent, dar din cauza pandemiei, în ultima perioadă a câștigat tot mai puțini bani, și nu și-a mai permis să-și plătească chiria. A ajuns pe străzi și și-a făcut veacul prin preajma magazinelor sau a restaurantelor românești din Nordul Londrei, unde mai primea câte o porție de mâncare. Avea zile în care nu își amintea nici măcar cum îl cheamă sau de unde este. Cunoscuții povestesc că a fost căsătorit dar nimeni nu mai știe nimic de soția sa.

 

Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului s-au autosesizat în legărută cu acest caz și au vrut să-l aducă în țară pentru a-l interna într-un centru specializat, dar din păcate, acum este prea târziu. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …