Thursday , April 25 2024

2.407 note obținute de candidații care au susținut Bacalaureatul 2021 au fost contestate

Inspectoratul Şcolar Județean Suceava a informat că au fost depuse 2.407 contestații în urma publicării rezultatelor la examenul național de Bacalaureat 2021. Detaliat pe discipline, situația se prezintă astfel: la Limba română au fost depuse 920 de contestații, la Matematică 479 de candidați au contestat notele obținute, la Biologie au fost înregistrate 398 de contestații, Istorie – 246, Logică, argumentare și comunicare – 192, Geografie – 100, Fizică – 31, Informatică – 20, Sociologie – 5, Chimie – 4, Economie – 3, Filosofie – 2, și Psihologie – 7.

Afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor, este programată pentru data de 9 iulie. Precizăm că pentru susținerea probelor scrise ale Bacalaureatului au fost înscriși 5.212 candidați, dintre care 4.663 sunt din seria curentă și 549 din serii anterioare. La proba scrisă la Limba și literatura română au fost prezenți 4.688 de candidați, iar doi dintre ei au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă, ambii având asupra lor telefoane mobile. Proba obligatorie a profilului a fost susținută de 4.775 candidați, iar o candidată a fost eliminată din examen pentru tentativă de fraudă, după ce s-a găsit asupra sa un dispozitiv audio-video (cască și cameră de filmat), fapt ce a dus la deschiderea unui dosar penal pentru ”divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice”. La proba la alegere a profilului și specializării au participat 4.797 de candidați, iar unul singur, care susținea proba la geografie, a fost eliminat pentru că a fost surprins în timp ce încerca să copie.

Procentul de promovare a examenului național de Bacalaureat 2021, înainte de soluționarea contestațiilor, la nivelul județului Suceava este 69,2%, cu mențiunea că 73,2% dintre candidații din promoția curentă au promovat examenul și doar 30,57% dintre candidații din promoțiile anterioare. (O. NUȚU)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …