Thursday , April 25 2024

150 de angajați din învățământul sucevean au protestat în fața Prefecturii. Sindicaliștii susțin că protestele vor continua dacă revendicările nu se rezolvă

”În această perioadă toate problemele s-au acutizat și, cu siguranță, nu ne vom opri aici. Am fost de prea mulți ani umiliți, învățământul este subfinanțat, iar în condițiile în care și pe anul 2023, pentru Educație, s-a anunțat un procent de 2,1% din PIB sigur că nu ne dă nicio perspectivă. Dar asta nu înseamnă că nu sunt soluții. În materialul pe care l-am lăsat Instituției Prefectului am prezentat punctual toate doleanțele, inclusiv cu soluțiile pe care noi le vedem. Cred că impactul financiar asupra sistemului de învățământ nu este unul colosal astfel încât să nu se respecte legea”, a declarat Giani Leonte, președintele ASI Suceava după discuțiile purtate cu reprezentanții Prefecturii Suceava.

 

Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava, afiliată la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, a organizat vineri un protest în fața Instituției Prefectului – Județul Suceava, la care au participat circa 150 de membri. Între orele 11.00 și 12.00, angajații din sistem au scandat, au fluturat lozincile pe care le-au pregătit de acasă, și-au strigat nemulțumirile și au făcut gălăgie în speranța că manifestarea lor și cele similare ale colegilor din țară nu vor fi în van.

”Respectați legea, nu ne umiliți!”, ”Prea puțină <inflație> pentru Educatie”, ”6% din PIB a rămas doar un mit”, ”Fără educație moare orice nație!”, ”4 la purtare pentru guvernare!”, ”Înainte de a vă întreba cât costă Educația, Întrebați-vă cât valorează ea!”, ”Cu bugetul ne-ați fentat/ Și mereu ne tot mințiți/ Însă vouă v-ați tot dat…/ Și-arătați a…”, ”Tot lovind Învățământul/Viitor nu este-n țară/Nu ne pregătiți mormântul/ Că v-așteaptă votul iară!”, ”Legea e aceeași pentru toți,/ Cei ce nu o aplică sunt hoți”, ”Mereu sacrificați, Niciodată respectați!”.

La protestul de vineri nu au fost incidente, iar unii trecători s-au oprit să se intereseze care era scopul manifestării și au opinat că îi susțin pe protestatari, fiind de acord că Educația merită mai mult. La ora 11.20, subprefectul Cristian Șologon a ieșit din instituție și a invitat delegația sindicaliștilor la discuții.

”Am participat cu o delegație de 10 persoane la Instituția Prefectului, am fost ascultați când am prezentat motivele pentru care am ieșit în stradă. Nu am cerut altceva decât să intrăm în starea de normalitate, aceea în care cu toții trebuie să respectăm legea. Suntem umiliți an de an. Două categorii de personal, didactic auxiliar și nedidactic, nu au primit nicio majorare salarială din 2017, deși legea îi îndreptățește să primească majorări. În această perioadă toate problemele s-au acutizat și, cu siguranță, nu ne vom opri aici. Am fost de prea mulți ani umiliți, învățământul este subfinanțat, iar în condițiile în care și pe anul 2023, pentru Educație, s-a anunțat un procent de 2,1% din PIB sigur că nu ne dă nicio perspectivă. Dar asta nu înseamnă că nu sunt soluții. În materialul pe care l-am lăsat Instituției Prefectului am prezentat punctual toate doleanțele, inclusiv cu soluțiile pe care noi le vedem. Cred că impactul financiar asupra sistemului de învățământ nu este unul colosal astfel încât să nu se respecte legea”, a declarat Giani Leonte, președintele ASI Suceava după discuțiile purtate cu reprezentanții Prefecturii Suceava.

Cele mai multe dintre nemulțumirile punctate în materialul transmis Prefecturii vizează cea mai afectată categorie de personal din sistem, și anume nedidacticul, pentru care sindicaliștii cer o majorare a salariilor de 9-19%, suplimentară celei de 10%, care ar urma să fie acordată începând cu 1 ianuarie 2023, decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă pentru personalul nedidactic care își desfășoară activitatea într-o altă localitate decât cea de domiciliu și plata sporului de 75% din salariul de bază pentru munca suplimentară prestată de aceștia. Sindicaliștii solicită și exceptarea salariaților din învățământ de la dispozițiile art. I alin. (5) din OUG nr. 168/2022, printr-un act normativ care să stabilească că personalul din învățământ beneficiază, de la 01. 01. 2023, de sporurile pentru condiții de muncă, dar și aplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflației.

Liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au transmis că există riscul major și nedorit ca anul 2023 să fie un an al mișcărilor sindicale în educație, cu acțiuni multiple și că guvernanții trebuie să înțeleagă că o educație performantă se face cu oameni motivați și cu o infrastructură școlară adusă la standarde normale. (Oana NUȚU)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …