Thursday , March 28 2024

1.130 de incendii semnalate anul trecut în județul Suceava, față de 884 în 2021

In cursul anului 2022, incendiile au făcut în județul Suceava  38 de victime, 17 dintre acestea fiind identificate decedate  (față de 11 în aceeași perioadă a anului precedent). 

În cadrul bilanțului prezentat săptămâna trecută de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a reieșit faptul că pe parcursul anului 2022,  pe teritoriul județului Suceava au avut loc 1.130 incendii (inclusiv cele de vegetație uscată), față de 884 incendii produse în anul 2021.

Serviciile voluntare și private pentru situații de urgență au participat la localizarea și lichidarea incendiilor în cadrul a 395 intervenții, 379 incendii în cooperare cu serviciile profesioniste și 16 singure.

Din totalul de 1.130 incendii – în medie 3,10 incendii/zi, 791 au fost propriu-zise (76,80%), iar 339 au afectat vegetația uscată și deșeurile menajere (23,20%).

Pentru cele 791 incendii produse la locuințe particulare, operatori economici și alte instituții, autoturisme, alte tipuri de construcții, rata incendiilor a fost de 92,47 la suta de mii de locuitori, respectiv 103,88 la mia de kilometri pătrați.

Din totalul celor 1.130 incendii produse în anul 2022, 654 au avut loc în mediul rural (57,88%) și 476 în mediul urban (42,12%).

În ceea ce privește cauzele probabile de producere a incendiilor, statistica prezentată de ISU Suceava arată că ponderea sursei care a condus la inițierea și dezvoltarea incendiilor este următoarea: efectul termic al curentului electric – 115 – 10,18%; ecurtcircuit electric – 142 – 12,57%; flacără – 410 – 36,28%; jar sau scântei – 264 – 23,36%; efectul termic – 147 – 13,01%; alte cauze – 52 – 4,60%.

De asemenea, în cursul anului trecut, incendiile au făcut în județul Suceava  38 de victime, 17 dintre acestea fiind identificate decedate  (față de 11 în aceeași perioadă a anului precedent).

Din punct de vedere al activităților economice, din totalul de 1.130 incendii produse, 15 au fost în agricultură și vânătoare – 1,33%, 12 în silvicultură, exploatare forestieră și servicii – 1,06%, 22 în industria prelucrătoare – 1,95%, 7 în producția și furnizarea energiei electrice – 0,62%, 7 în activitățile de comerț cu amânuntul – 0,62%, 10 la hoteluri și restaurante – 0,88%, 18 în transport și depozitare – 1,59%, 94 în alimentația publică – 8,32%, 58 în mijloacele de transport proprietate personală – 5,13%, 729 în gospodăriile populației – 64,51% și 158 în alte activități și ramuri economice – 13,98%. (O.S.)

Vezi si

Județul Suceava sub avertizări COD GALBEN de VÂNT puternic, până vineri dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)  a emis joi dimineață o informare prin care anunță că …