Saturday , April 20 2024

ziare.com: Schimbări în Guvern pentru OUG pe amnistie și grațiere. Intra in scena Nicolicea

Urmează schimbări importante în Guvern pentru o iminentă ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea, scrie Ziare.com citând surse politice. Astfel, se intenționează modificarea HG 561/2009 pentru ca actele normative să aibă doar facultativ nevoie de avizele miniștrilor. În plus, Eugen Nicolicea, inițiator al mai multor proiecte toxice în justiție, ar urma să ocupe de săptămâna viitoatre funcția de secretar general al Guvernului.
nicolicea

Ziare.com menționează că aceste modificări sunt făcute deoarece Ministerul Justiției a refuzat să avizeze ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea.
Un prim pas este numirea, de săptămâna viitoare, a lui Eugen Nicolicea în funcția de secretar general al Guvernului. Deputatul PSD nu a comentat informația.
Un alt pas foarte important este modificarea HG 561/2009 privind Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobarii.
Astfel, pe viitor, avizarea actelor normative ale guvernului la nivel de ministere va deveni facultativa. Miniștrii vor alege ce avize cer și dacă să țină cont de ele.
Potrivit Ziare.com, textul noii Hotărâri de Guvern a fost deja elaborat și ar putea fi adoptat săptămâna viitoare.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …