Friday , April 26 2024

Week-end cu vreme calda si frumoasa

primavara

În weekend toţi locuitorii ţării vor avea parte de o vreme frumoasă de primăvară, cu temperaturi ridicate, zile perfecte pentru o plimbare în parc sau un picnic. De săptămâna viitoare, temperaturile vor coborî uşor, dar vor fi cele normale pentru această perioadă.
Prima zi de weekend vine cu vreme predominant frumoasă şi uşor mai caldă decât ar fi normal în această perioadă, ceea ce înseamnă în general maxime de la 14, 15 grade pe litoral până la 24 grade în nord-vestul ţării, unde la amiază sunt cu până la 6,7 grade mai mult în termometre decât mediile climatologice. Soarele e prezent pe cer aproape toată ziua, norii nu lipsesc, dar acoperă doar parţial cerul şi nu dau semn că vor lăsa ploi. Vântul suflă ceva mai agitat la munte, precum şi în Delta şi pe litoral.
Duminică, vremea se menţine caldă pentru această perioadă, cu excepţia nord-estului, unde vom înregistra o scădere cu circa 4, 5 grade faţă de valorile de sâmbătă. Meteorologii prognozează aşadar de 13, 14 grade în Bucovina până 23 grade în Banat şi în vestul Olteniei. Norii se mai înmulţesc şi ei şi aduc ploi slabe, mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice, pe arii restrânse în est şi în sud-est, precum şi la munte, în timp ce în celelalte regiuni doar izolat ne putem aştepta la câţiva stropi de ploaie. Vântul suflă mai energic în zona montană înaltă, în Moldova şi în estul Munteniei.
În prima zi a săptămânii viitoare regimul termic prognozat de meteorologi se apropie de cel normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, cu maxime ce pleacă în general de la 14 grade în nordul Moldovei şi 22 grade în Banat. Ca aspect, contăm pe o vreme frumoasă, însoţită în cea mai mare parte a zilei în est, dar în celelate regiuni norii sunt prezenţi pe cer şi la munte, în vest, în sud-vest, dar şi în centru vor aduce pe arii restrânse averse însoţite de fulgere şi tunete. Vântul e mai turbulent în sudul Banatului şi pe crestele montane.
Cerul rămâne parţial noros, dar fără să mai vorbim despre ploi, timp în care vântul abia dacă ajunge la moderat. Amiază vine cu temperatura normale, 18, cel mult 19 grade.
Şi marţi temperaturile sunt foarte apropiate de regimul termic nomal al datei din calendar. Înnorări mai accentuate vor fi mai ales după amiază şi seara la munte şi în sud-vest, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Maximele se vor situa în general între 13 şi 23 grade. De miercuri până spre finalul săptămânii, primăvara revine în forţă, cu vreme predominat frumoasă şi uşor mai caldă de la o zi la alta, astfel încât sămbătă, în regiunile intracarpartice, poate şi în Lunca Dunării, vor fi şi valori uşor peste 25 grade, pragul termic al zilelor de vară. Cât despre ploi, acestea vor fi izolate, sub forma de aversă miercuri şi joi, la munte şi în vest.
Dacă vă petreceţi weekendul la munte trebuie să ştiţi că aţi făcut o alegere foarte bună. Sâmbătă, vremea e predominant frumoasă şi uşor mai caldă decât în mod obişnuit în a doua decadă a lunii aprilie. Cerul va fi variabil, fără condiţii de ploaie, iar vântul suflă mai energic doar pe creste. La amiază termometrele arată 15 grade chiar la Stâna de Vale, 14 la Predeal şi un grad mai puţin la Păltiniş. Chiar şi la altitudini mai mari temperaturile sunt cu câteva grade peste cele normale, vor fi în jur de 7 grade la Ceahlău Toaca. Ca urmare a încălzirii vremii stratul de zăpadă continuă să se topească şi prin schimbarea structurii acestuia riscul de producere a avalanşelor rămâne moderat, echivalent al codului galben.
Duminică, temperaturile scad cu câteva grade în Carpaţii Orientali, dar în celelalte masive vremea rămâne caldă. Cerul se înnorează trecător şi pe arii restrânse vor fi ploi, mai ales averse, posibil asociate cu tunete şi fulgere. Vântul suflă cu intensificări în zonele înalte.
Vreme de primăvara autentică în centru, adică mai mult soare decât nori, vânt domol şi maxime cu 4 ,5 grade peste cele normale, chiar dacă în depresiuni dimineaţa a fost rece. Aşteptăm 17 grade la Miercurea Ciuc, 18 în Braşov, 21 grade chiar la Târgu Mures.
În nord-vest, soare va predomina aproape toată ziua de sâmbătă, doar câţiva nori îşi fac drum pe cer în zonele apropiate de munte. Vremea e chiar o idee mai caldă decât vineri şi cu maxime ce trec de 20 grade. Vor fi până 23 grade în Maramureş şi 22 în nordul Crişanei, Oradea.
Vreme perfectă pentru o zi de weekend în vest, ce cer mai mult senin, vânt ce adie plăcut şi maxime uşor peste 20 grade, 22 sunt prognozate la Arad şi 23 la Timişoara.
În Oltenia norii decorează plăcut cerul şi nici vorbă să aducă ploaie. La amiază e usşr mai cald decât în mod obişnuit, 20 grade sunt prognozate la Târgu Jiu, la Râmnicu Vâlcea şi la Craiova.
Şi locuitorii din vestul şi centrul Munteniei sunt răsfăţaţi în prima zi de weekend cu vreme frumoasă, adică cer variabil şi maxime o idee peste normalul termic al datei din calendar, 19 grade la Piteşti şi la Alexandria şi 20 în Lunca Dunării.
În sud-est vremea se încălzeşte uşor, maximele ajung la 19 grade la Călăraşi şi la Tulcea şi 15 la Constanţa. Norii îşi fac drum pe cer, dar soarele este prezent o bună parte a zilei şi trebuie să remarcăm şi vântul ceva mai agitat pe litoral şi în Deltă.
Vreme caldă şi frumoasă va fi în centrul şi în sudul Moldovei. Norii nu lipsesc, dar soarele dă nota zilei, iar maximele trec cu câteva grade de mediile climatologice: 20 grade în Bacău, 21 la Iaşi şi 19 la Suceava.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …