Friday , April 19 2024

Vreme instabilă, cu ploi, tunete si fulgere. Prognoza pe trei zile

ploaie

Săptămana va începe cu o vreme mai rece, în mare parte a ţării, iar norii prezenţi pe cer vor lăsa ploi de scurtă durată, cu tunete şi fulgere. Totuşi, vremea urâtă nu va dura mult, astfel, că de miercuri, meteorologii anunţă revenirea temperaturilor ridicate.
Prima zi a săptămânii aduce o scădere a temperaturilor în aproape toată ţara, dar mai ales în jumătatea sa vestică, unde va fi chiar mai răcoare decât ar trebui în luna mai. Vorbim despre temperaturi la amiază de la 15…16 grade în Dealurile Banatului până la 27…29 de grade în Bărăgan, Podişul Moldovei şi al Dobrogei. Iar vremea va fi tot mai instabilă în centrul, sudul şi estul ţării, precum şi în zona de munte, unde, mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii urmatoare, se adună nori negri ce lasă şi în aceste regiuni averse, vor fi şi tunete, fulgere şi rafale de vânt, izolat va cădea grindină, iar ploile vor avea şi caracter torenţial, adică ne putem aştepta ca izolat, în special în zonele montane, să cadă peste 20…25 l/mp în intervale scurte de timp. În vest şi nord-vest însă, cerul se limpezeşte treptat, şi doar pe alocuri mai sunt ploi de scurtă durată.
Marţi, tot răcoroasă se anunţă vremea pentru locuitorii din vestul, nordul şi centrul ţării, dar în celelalte zone temperaturile amiezii vor fi cele potrivite pentru mijloc de mai. Maximele termice ale zilei pornesc de la 13…14 grade în regiunile intracarpatice şi abia mai ating 24 de grade în Muntenia şi sudul Moldovei. Înnorările şi ploile, prezente la nivel local în această zi, preferă jumătatea de sud-est a teritoriului, în timp ce în rest predomină soarele şi doar câţiva nori rătăciţi mai pot să lase izolat o ploaie slabă. Iar vântul dă şi el semne de agitaţie în regiunile estice şi zonele montane.
Miercuri, în regiunile extracarpatice temperaturile vor fi în continuare cele potrivite pentru a doua decadă din mai, însă în celelalte regiuni vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. La amiază se vor inregistra doar 15…16 grade în nord-vestul ţării, în timp ce în sud-est vor fi 24…25 de grade. Ca aspect, în nordul şi centrul ţării, dar cu precădere în zonele montane, vor fi înnorări temporare, pe spaţii restrânse va ploua, iar izolat se vor semnala descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi dominat de soare, însă în sud şi pe crestele înalte de munte vântul va sufla mai alert.
Joi, vremea se încălzeste şi doar izolat mai plouă slab în cursul zilei în partea de nord-est a tarii. Vântul se domoleşte şi el şi doar pe crestele montane cele mai înalte încă dă semne de agitaţie. Prin urmare, temperaturile zilei pornesc de la 20…21 de grade în nord-vestul şi centrul ţării şi ating 30 de grade în Lunca Dunării.
În zilele următoare, încălzirea vremii continuă şi ploile, averse cu fulgere si tunete, apar sporadic, cel mai probabil în jumătatea vestică a ţării.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …