Saturday , April 20 2024

Parlamentul a votat. Pensiile speciale, inclusiv ale militarilor și magistraților, impozitate cu 85% daca sunt peste 7.000 lei si cu 10% cele intre 2.000 si 7.000 lei

Parlamentul a decis miercuri impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Proiectul a fost votat aproape în unanimitate de deputați și merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat miercuri impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%. Au fost 307 voturi pentru, un vot împotrivă. Conform actului normativ pensiile speciale, inclusiv pensiile militarilor și ale magistraților, vor fi impozitate cu 85% dacă sunt mai mari de 7.000 de lei și cu 10% cele cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei.

Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. De asemenea, legea poate fi atacată la Curtea Constituțională anterior promulgării.

Proiectul de lege a fost iniţiat anul trecut de senatorul PSD Eugen Teodorovici.

Potrivit legii adoptate de Camera Deputaților, vor fi impozitate toate pensiile speciale, după cum urmează:

pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare;
pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare;
pensia de serviciu prevăzută de Legea nr.216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare;
pensii militare prevăzute de Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (militari, polițiști, jandarmi, agenți din penitenciare, servicii secrete);
indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare (primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii județene);
indemnizaţia lunară acordată persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român prevăzută de Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, cu modificările și completările ulterioare.

Citește forma finală a proiectului de impozitare a pensiilor speciale AICI

surse: Digi 24, G4Media

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …

No comments

  1. O decizie aproape corecta. Depinde ce va zice CCC!