Tuesday , April 16 2024

VOT ISTORIC. Parlamentul Franţei a votat pentru RECUNOAŞTEREA PALESTINEI

franta

Parlamentul Frantei a votat, marţi, cu 339 de voturi pentru şi 151 împotrivă, rezoluţia privind recunoaşterea statului palestinian.
Parlamentarii francezi au adoptat marţi o rezoluţie privind recunoaşterea statului palestinian, un text fără caracter obligatoriu, dar extrem de simbolic în actualul context internaţional vizând conflictul israeliano-palestinian.
Asemenea parlamentarilor britanici şi spanioli, deputaţii francezi îndeamnă guvernul să recunoască oficial statul palestinian, “în vederea obţinerii unei reglementări definitive a conflictului”.
Această rezoluţie, iniţiată de majoritatea socialistă şi care ar trebui să fie adoptată pe scară largă în pofida opoziţiei dreptei, a suscitat deja critici din partea Israelului.
Pentru statul evreu recunoaşterea Palestinei înainte de reglementarea conflictului reprezintă o “greşeală gravă” şi o “decizie unilaterală” care nu poate decât să agraveze situaţia.
În octombrie, Israelul a adus critici Suediei, care a devenit al 135-lea stat ce a recunoscut oficial statul palestinian.
 
 

Vezi si

Aproape 1.000 de cazuri de rujeolă în ultima săptămână în România și un deces

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că în perioada 1 ianuarie 2023 – …