Friday , April 19 2024

VOT în Parlament: Salariile tuturor bugetarilor vor fi MAJORATE cu 10% de la 1 decembrie 2015

deputati

Salariile tuturor bugetarilor vor fi majorate. Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, la votul final, proiectul de lege privind Ordonanța 35/2015 prin care salariile personalului din sistemul de sănătate sunt majorate cu 25%, iar ale tuturor bugetarilor – cu 10%. PNL a votat legea, după ce iniţial s-a opus, dar a cerut un studiu de impact. Camera Deputaţilor este for decizional. Legea merge la promulgare.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 319 voturi “pentru”, 7 abţineri şi doar un vot “împotrivă”, OUG prin care se măresc cu 25% salariile din sănătate, dar şi cu 10% salariile bugetarilor, dacă nu au beneficiat anterior şi de alte majorări, aşa cum stabileşte un amendament al PSD.
Deputaţii au votat, în plen, proiectul de lege privind Ordonanța 35/2015 prin care salariile personalului din sistemul de sănătate sunt majorate cu 25%, iar ale tuturor bugetarilor – cu 10%.
Proiectul a fost votat de 319 deputați, fiind înregistrate 7 abțineri și un vot “împotrivă”.
Camera Deputaţilor este for decizional, iar legea merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.
 
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …