Saturday , April 20 2024

Vladmir Putin, CĂSĂTORIE SECRETĂ cu fosta gimnastă Alina Kabaeva, în weekend, la o mănăstire. Kremlinul infirma zvonurile

putin-kabaeva

Zvonurile că președintele rus Vladimir Putin și fosta gimnastă Alina Kabaeva s-ar fi cununat la sfârșitul săptămânii trecute, la o mănăstire din regiunea Valdai, unde șeful statului rus s-a aflat cu ocazia reuniunii anuale a Clubului internațional de dezbateri, au încins într-atât de mult rețelele sociale, încât purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov a apărut duminică la postul de televiziune Dojdi pentru a le infirma, după cum relevă publicația Leningradskaia Pravda.
Inainte de a ajunge pe forumuri și a fi dezbătută, informația despre cununia lui Putin (60 de ani), divorțat în vară de soția sa Liudmila, a fost difuzată de agenția de presă georgiană GHN, care scria că jurnaliștii ruși sunt în temă cu această schimbare din viața liderului rus, dar, din anumite motive, se abțin de la difuzarea datelor despre eveniment.
Cât despre locul ales pentru cununie, mănăstirea de pe lacul Valdai este una dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din Rusia. În 1991, clerul rus, în frunte cu patriarhul de la acea vreme Aleksii al II-lea, a depus toate eforturile pentru a se asigura că această mănăstire va fi readusă în sânul bisericii. Viața monahală a fost reluată aici în 1995.
Potrivit unei surse GHN, mănăstirea este un loc familiar președintelui Putin. ‘În ianuarie 2008, Putin a vizitat mănăstirea împreună cu patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii din epocă. El are o relație destul de bună cu starețul mănăstirii, arhimandritul Efrem’, care, potrivit aceleiași surse, ar fi oficiat cununia președintelui Putin și a fostei gimnaste.
Ceremonia s-a desfășurat într-o atmosferă secretă, dar drumurile închise către sfântul lăcaș au ridicat semne de întrebare printre localnici și călugări. Deși nu se știe când primul cuplu al țării a oficiat cununia civilă și dacă acest lucru s-a petrecut în realitate, oficializarea cununiei religioase este un fapt, concluziona agenția georgiană de presă.
‘Mi s-a spus că Putin și Kabaeva se cunună astăzi la mănăstirea Iversk. Întregul Valdai este sub asediu’, scria duminică utilizatorul Twitter @akaloy, avocatul Kaloi Ahilgov. Mai târziu, el a mai făcut o postare în care punea sub semnul întrebării autenticitatea acestei informații. Cu toate acestea, mai adăuga el, localnicii i-au spus că ofițeri FSO (Serviciul de pază al președintelui rus) au blocat accesul la mănăstire.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, a infirmat zvonurile de pe rețelele sociale. Într-un interviu pentru postul de televiziune Dojdi, el a calificat aceste speculații drept ‘exerciții de weekend pe internet din plictiseală’. (Agerpres)

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …