Saturday , April 20 2024

Vladimir Putin: Cum arată o zi din viaţa unuia dintre cei mai TEMUŢI oameni de pe planetă

putin1

Un nou articol publicat de Newsweek oferă o privire detaliată asupra vieţii de zi cu zi a președintele rus, Vladimir Putin.
Scriitorul Ben Judah a petrecut trei ani compilând interviuri de la diverse persoane apropiate de Putin, pentru cartea sa “Imperiu fragil: Cum s-a îndrăgostit Rusia de Vladimir Putin”, potrivit Newsweek.
Informaţiile lui Judah despre viața lui Putin provin de la foști prim-miniștri, actuali miniștri, guvernatori regionali, funcționari de rang înalt, consilieri apropiați, și angajaţi ai președintelui.
Cum arată o zi din viaţa lui Vladimir Putin:
Putin se trezește târziu și mănâncă prima masă în jurul prânzului. El mănâncă întotdeauna brânză de vaci la “micul dejun”, și îi plac, de asemenea, ouăle de prepeliță și sucul de fructe.
El face “cele mai multe planuri pentru Rusia” când se află în piscină. Putin merge întotdeauna să înoate după micul dejun, pentru că îi place să stea singur în apă.
Putin merge la sala de sport după ora de înot, preferând greutățile în detrimentul exerciţiilor cardio, iar apoi face o succesiune de băi calde și reci.
Nu-i place internetul. Birourile sale nu au televizoare și el folosește “doar tehnologiile cele mai sigure” pentru a comunica, ceea ce înseamnă că Putin scrie pe hârtie și are telefonie fixă, cu telefoane din perioada sovietică. Putin rareori utilizează internetul pentru că “i se pare ceva confuz”.
Când pleacă din Rusia, Putin ia cu el bucătari, femei de serviciu și chelnerițe ruse. Când rămâne la hoteluri, echipa sa elimină cearceafurile și articolele de toaletă și le înlocuiește cu obiecte aprobate de Kremlin. El nu mănâncă mâncare străină care nu a fost testată în prealabil de către Kremlin.
Nu-i place să-şi petreacă timpul la Kremlin. Putin trăiește într-un palat din afara Moscovei pentru că nu îi place traficul, poluarea și “aglomeraţia umană” a orașului. Nu-i plac vizitele la Kremlin și preferă să lucreze la mosia sa.
Cercul său interior îl spune “țarul” sau “Boss”.
El nu are o viață personală prea agitată. Părinții lui Putin au murit, și el și soția sa au divorțat. El are două fiice, dar nu locuiesc în Rusia. Diferite femei – modele, fotografi, și gimnaste – “vin la el noaptea”, dar acestea sunt doar zvonuri. Putin are, cu toate acestea, un tovarăș canin – un Labrador negru.
Viața lui este monotonă, dar el se cosideră un om muncitor. Putin susţine că “lucrează mai mult decât orice lider de la Stalin încoace.”
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …