Friday , April 19 2024

Viviane Reding propune crearea unui serviciu european de informaţii ca o contrapondere la NSA

viviane-reding

Comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, a propus crearea unui serviciu european de informaţii care să poată fi capabil să facă faţă Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA (NSA), iniţiativă ce se doreşte a fi un răspuns la presupusele operaţiuni de spionaj cibernetic desfăşurate de Statele Unite împotriva instituţiilor comunitare şi cetăţenilor europeni, consemnează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
‘Cu un serviciu european de informaţii, precum cel pe care-l propun să fie creat la orizontul anului 2020, Europa va putea să vorbească pe o singură voce. NSA are nevoie de o contrapondere’, a declarat Viviane Reding într-un interviu acordat agenţiei spaniole de presă.
Referindu-se la tensiunile din relaţia cu SUA, determinate de interceptările efectuate de serviciile secrete americane, ea a afirmat că acum ‘Statele Unite trebuie să ia măsuri pentru a recâştiga încrederea Europei’, lucru pe care l-a precizat şi în timpul vizitei efectuate săptămâna trecută la Washington. Comisarul european a cerut administraţiei americane să adopte rapid o legislaţie pentru a apăra dreptul la viaţă privată, reamintind că aceasta este o promisiune formulată de preşedintele Barack Obama în timpul campaniei electorale de anul trecut.
În opinia vicepreşedintei Comisiei Europene, după aprobarea directivei privind protecţia datelor comunitare, probabil înaintea alegerilor europarlamentare, va fi momentul potrivit pentru începerea negocierilor pentru un acord vizând cooperarea între serviciile secrete din statele UE.
Ea a subliniat importanţa acestei directive, care va aduce la zi măsurile de protecţie a datelor în era internetului şi a reţelelor de socializare, actuala legislaţie în domeniu datând din anul 1995, când internetul nu era un mijloc de comunicare în masă. Conform noii reglementări, operatorii extracomunitari care desfăşoară activităţi în UE vor fi nevoiţi să respecte normele de protecţie a datelor, în caz contrar riscând amenzi ce pot ajunge până la 2% din cifra lor de afaceri.
Cât despre indiferenţa manifestată de opinia publică americană faţă de dezvăluirile privind operaţiunile de spionaj masiv, Viviane Reding a pus-o pe seama ‘diferenţelor fundamentale’ existente în cultura vieţii private pe cele două maluri ale Atlanticului. ‘În SUA este legal să procesezi date personale, cu excepţia cazului când acest lucru este interzis în mod specific. În schimb, în Europa este interzis dacă nu se autorizează în mod special’, explică ea, precizând că s-a ajuns la această practică europeană în urma experienţei dictaturilor, atât de dreapta, cât şi de stânga.
Întrebată despre acordul de liber schimb aflat în curs de negociere cu Statele Unite, vicepreşedinta Comisiei Europene s-a pronunţat ca protecţia datelor să nu fie inclusă în această înţelegere, poziţie exprimată şi de comisarul european pentru comerţ, Karel De Gucht.
În privinţa posibilei suspendări a acordului de transfer al datelor bancare semnat de UE şi SUA în cadrul luptei antiteroriste, de care NSA s-ar fi folosit pentru a spiona reţeaua bancară Swift, Viviane Reding s-a arătat precaută, afirmând că are nevoie de mai multe informaţii pentru dovedi că o astfel de acţiune chiar s-a produs.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …