Thursday , April 25 2024

VIDEO. Iohannis, Macron, Scholz și Draghi vizitează Irpin, orașul distrus de ruși în care au fost găsite 290 de cadavre ale civililor

Klaus Iohannis, Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Mario Draghi au ajuns la Irpin, un oraș de lângă Kiev distrus de bombardamentele rusești. Oficialii europeni au văzut efectele atacurilor rusești. Potrivit presei franceze, liderii locali le-au arătat imagini cu orașul înainte și după invazia rusă.

„Am vorbit cu oamenii care au ieșit din adăposturi și pot să confirm această informație sută la sută: nu doar că le-au forțat să se dezbrace ca să le percheziționeze, dar avem și dovezi că le-au torturat pe femei. Bărbații au fost separați de femei, au fost strânși ca să fie monedă de schimb pentru prizonierii de război. Asta este, o poveste foarte tristă”, a povestit Oleksandr Markușin la câteva zile după ce trupele rusești s-au retras din zona Kievului.

Cadavrele a 290 de civili au fost găsite în Irpin după retragerea rușilor.

„Nu există cuvinte să descrii tragedia inimaginabilă și distrugerile îngrozitoare pe care le-am văzut astăzi în Irpin. Fac un nou apel ferm ca toți rușii responsabili să fie trași la răspundere de justiția penală internațională, pe care România o susține pe deplin”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter, după vizita la Irpin.

Oleksi Cernișov, ministrul ucrainean pentru Dezvoltare, le-a spus liderilor europeni că peste 12.000 de blocuri de locuințe au fost distruse de la începutul invaziei ruse. El le-a arătat și mașinile în care rușii au ucis femei și copii care încercau să fugă din calea luptelor.

Rușii ținteau aceste mașini, avem imagini cu aceste mașini, erau familii întregi în ele, rușii au tras în aceste mașini, familii, femei, copii, nu era niciun bărbat în ele. Doar omorau cu bună știință oamenii din aceste mașini. Nu prezentau niciun fel de risc din punct de vedere militar, oamenii doar încercau să fugă, să scape din Irpin și i-au omorât în mașinile lor. Nu sunt orice fel de mașini, acestea sunt chiar mașinile în care au fost uciși. Vedeți că mașinile sunt arse”, a spus Cernișov.

Macron a spus că el și ceilalți lideri europeni au venit la Irpin pentru a-și arăta „respectul” pentru „eroismului” ucrainenilor în fața invaziei ruse.

Scholz, Macron și Draghi, au mers cu același tren în Ucraina, în timp ce președintele Iohannis a ajuns la Kiev tot cu trenul, dar pe altă rută.

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …