Saturday , April 20 2024

VIDEO. Imagini dure de la „Matei Balș”. Pacienții COVID primesc oxigen pe holurile spitalului, din lipsă de locuri

Holurile Institutului Matei Balș din Capitală dezvăluie o realitate dură, surprinsă marți în imagini: holurile sunt pline cu pacienți Covid pe care medicii nu mai au unde să-i așeze. E ceea ce relatează un martor, care a postat pe Facebook imaginile.

„Cam așa arată holurile spitalului Matei Bals cu bolnavi de Covid, este înspăimântător, nu mai au pe unde să îi așeze, pacienții stau pe scaune la oxigen, sunt internați pe paturi de campanie. Terapia intensivă s-a mutat pe holuri. Nici nu vreau să vă spun ce muncă duc medicii, de dimineață nu i-am văzut să bea un pahar de apă. Oameni buni, trebuie să înțelegem că sistemul sanitar nu mai are cum să facă față, cât de curând intră în colaps, dacă nu e deja”, a scris Constantin Vasile Ifteme.

Adrian Marinescu, medic infecționist la „Matei Balș”, a explicat, marți seară, pentru Digi24, că pacienții rămân în camera de gardă până în momentul în care se eliberează paturile necesare pentru ei:

„Vedem o realitate a acestor zile și situația nu e numai la Matei Balș. În condițiile în care în Capitală avem în mod constant 1.500 de pacienți și, hai să facem un calcul, să ne gândim că 20 la sută dintre aceștia au nevoie de oxigen, au nevoie de un loc să se interneze, e clar că numărul de locuri pe care îl avem – și indiferent cât am reuși în fiecare zi să facem și asta se întâmplă și sâmbăta, duminica – nu este suficient. Și atunci pacienții trebuie să fie ajutați. Până în momentul când reușim să-i transferăm în altă parte sau să facem locuri în spital, ei rămân în camera de gardă. E adevărat că primesc tratamentul cu oxigen, primesc tratamentul necesar, dar sunt imaginile pe care dvs. le vedeți. E, până la urmă, un lucru real”, a explicat, marți seara, la Digi24, medicul Adrian Marinescu.

Medicul infecționist a povestit că această situație durează de câteva săptămâni și că, din păcate, aceasta este situația din „cam toate spitatelele care sunt în circuit COVID”:

„Din păcate, mai ales în a doua parte a zilei, cam toate spitalele care sunt în circuitul COVID sunt absolut blocate și nu mai au locuri (…) Ce este important este că pacienții sunt tratați, monitorizați, la fel ca într-o secție normală, doar că este o improvizare. E clar că nu este cum ar trebui să se întâmple în mod normal”, a mai spus Adrian Marinescu la Digi24.

 

sursă imagini: Facebook\ Constantin Vasile Ifteme

 

 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …