Friday , April 19 2024

Victor Ponta, primit de preşedintele Hollande la Palatul Elysee

Premierul Victor Ponta a ajuns miercuri la Paris, unde efectuează o vizită oficială, în timpul căreia se întâlneşte cu preşedintele francez, François Hollande, cu prim-ministrul Jean-Marc Ayrault, precum şi cu reprezentanţii celor mai importante companii din Hexagon.
Premierul Victor Ponta a fost primit joi la Paris de preşedintele francez Francois Hollande, cu care va discuta despre relansarea Parteneriatului strategic dintre România şi Franţa, încheiat prima dată în 2008, precum şi despre aderarea ţării noastre la Schengen.
Şeful guvernului român a fost întâmpinat în faţa Palatului Elysee de preşedintele francez.
În afară de convorbirile vizând acceptarea în spaţiul Schengen şi Parteneriatul Strategic, Victor Ponta a declarat că îi va transmite lui Hollande şi un mesaj comun – din partea Guvernului a preşedintelui Traian Băsescu – despre sprijinul României în intervenţia din Mali.
“Am discutat un singur lucru, care ţine de o atribuţie ce îi revine şi preşedintelui, nu doar primului-ministru, pentru că mâine (joi, 21 februarie, n.n.) o să discut aici, la Paris, 98% din probleme, probleme care ţin de Guvern şi, de aceea, eu mă văd cu preşedintele şi cu primul-ministru. Dar am discutat şi o problemă care ţine de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), cea referitoare la sprijinul pe care România l-a dat şi ar putea să îl dea Franţei în intervenţia din Mali. După cum ştiţi, a fost această discuţie şi pe ordinea de zi a CSAT şi practic mesajul pe care îl transmit mâine preşedintelui Franţei pe această temă este un mesaj comun, nu doar al meu, ca prim-ministru, ci şi al preşedintelui. Celelalte lucruri pe care le discutăm ţin de competenţa Guvernului şi tocmai de aceea le am mâine pe agendă”, a precizat premierul.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a discutat, pe 5 februarie, despre participarea României la misiunea Uniunii Europene de instruire în Mali în anul. Ţara noastră ar urma să trimită zece militari în zonă.
Alte subiecte pe care şeful Guvernului ar urma să le abordeze la Paris vizează scandalul cărnii de cal etichetate greşit ca fiind de vită şi reinserţia romilor în Franţa.
După discuţia cu preşedintele Hollande, Victor Ponta va avea o întâlnire şi cu premierul francez Jean-Marc Ayrault, precum şi cu reprezentanţi ai celor mai importante companii franceze.
Ultimul şef al Guvernului român primit la Elysee a fost Adrian Năstase, care s-a întâlnit în aprilie 2004 cu preşedintele de atunci al Franţei, Jacques Chirac.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …