Friday , March 29 2024

Victor Ponta, copilot pe un avion de lupta F16

F16

Victor Ponta joacă, joi, rolul copilotului pe un avion militar F16. Premierul participă la exerciţiile militare de la Câmpia Turzii.
După ce a experimentat rolul de copilot la cursele auto, premierul Victor Ponta a trecut la avioane.
Seful Guvernului se află la bordul unui avion F-16, în calitate de copilot. Se întâmplă la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii, în cadrul exerciţiului militar româno-american “Dacian Viper 2014”.
Potrivit MEDIAFAX, premierul a venit însoţit de ministrul Apărării, Mircea Duşa, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, şi de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
La Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii se află şi autorităţi locale, precum şi prefectul de Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan.
Premierul a ajuns pe pistă cu o maşină, fiind îmbrăcat în uniformă de pilot al Forţelor Aeriene Române, şi s-a îndreptat spre un avion F-16. Avionul este unul cu dublă comandă şi va fi pilotat de un pilot american, iar premierul va sta pe locul din spate, fiind copilot.
Reprezentanţii Bazei au afirmat că premierul Victor Ponta a făcut înainte câteva teste medicale, pentru a putea urca în cabina avionului american, şi a primit instrucţiuni legate de zbor şi de comunicarea cu pilotul.
La ora transmiterii acestei ştiri, avionul a decolat, zborul urmând să dureze aproximativ o jumătate de oră.
Ceilalţi oficiali care îl însoţesc pe Ponta, alături de însărcinatul cu afaceri ad interim al SUA în România, Duane Butcher, au aşteaptat pe pistă cât timp au durat pregătirile de zbor ale premierului.
Exerciţiului comun Dacian Viper 2014 a început, în 10 aprilie, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, judeţul Cluj, în cadrul programului fiind executate atât misiuni în poligoanele armatei, cât şi misiuni de poliţie aeriană.
Colonelul Christopher Austin, comandantul Escadrilei 510 americană din Aviano, declara atunci că americanii au adus la Câmpia Turzii şase avioane de vânătoare F-16.
Dacian Viper, care este la a patra ediţie, s-a mai desfăşurat la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii în anii 2006, 2008 şi 2012, având ca principal obiectiv antrenamentul în comun al piloţilor, personalului tehnic, controlorilor de trafic aerian şi ofiţerilor de stat major în condiţii reale, pentru planificarea şi executarea unor misiuni de zbor în formaţii mixte, dar şi cu echipaje mixte româno-americane.
 
 

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …