Thursday , April 25 2024

Victor Ponta, audiat la DNA

Victor Ponta a ajuns la DNA luni dimineaţă. Victor Ponta a fost chemat în acelaşi dosar în care a fost audiat săptămâna şi fostul premier Sorin Grindeanu, potrivit unor surse judiciare.
ponta DNA

În cauză este vorba despre dosarul TelDrum, potrivit surselor citate de România Curată, în care procurorii DNA au pus sub acuzare compania de construcţii şi o altă firmă, WFA Impex, precum şi pe reprezentanţii lor, pentru fraudă cu fonduri europene. În esenţă este vorba că Tel Dum ar fi accesat fonduri europene în valoare de peste 4 milioane de lei încălcând legislaţia.
Sorin Grindeanu a fost audiat la DNA timp de trei ore, aăptămâna trecută. Laieşire, el nu a vrut să spună în ce dosar a fost citat. A precizat doar că are calitate de martor în dosar.
“Am calitatea de martor. Nu pot să vă spun. Sunt lucruri pe care pot să le declar și altele pe care nu. Nu vreau și nu pot să vă dau amănunte din acest dosar. Eu cred că am fost cât se poate de clar, nu am niciun fel de problemă, calitatea mea este cea de martor”, a spus Grindeanu, la ieşirea de la DNA.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …