Friday , March 29 2024

Verdictele in "Dosarul Transferurilor" si in "Dosarul Valiza", amanate pentru 3 aprilie

Ioan Becali, judecat pentru inselaciune si evaziune fiscala
Verdictul în “Dosarul Transferurilor” a fost amânat pentru 3 aprilie, la fel ca şi cel din “Cazul Valiza”.
Cei opt oameni de fotbal implicaţi în “Dosarul Transferurilor” sunt Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu, Ioan Becali, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu.
Instanţa Tribunalului Bucureşti anunţase în 21 februarie că se va pronunţa în acest caz în 6 martie, însă atunci a amânat verdictul pentru 20 martie.
Marţi, instanţa a amânat din nou pronunţarea unei soluţii în acest dosar, pentru 3 aprilie.
La ultimul termen de judecată, din 21 februarie, au fost prezenţi toţi cei opt inculpaţi, agenţii de fotbalişti Ioan şi Victor Becali, acţionatul majoritar al FC Rapid, George Copos, preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, fostul acţionar dinamovist Gigi Neţoiu, fostul impresar Gică Popescu şi fostul preşedinte al cluburilor Oţelul Galaţi şi Steaua, Mihai Stoica.
Procurorul de şedinţă, Cristian Anghel, a cerut instanţei condamnarea tuturor inculpaţilor la pedepse cu executare, acestea variind între minimum pedepsei, pentru Gheorghe Popescu şi Jean Pădureanu, şi maximum acesteia pentru Ioan şi Victor Becali.
Procurorul Cristian Anghel a solicitat instanţei, în concluzia finală, dispunerea condamnării cu executare în regim de detenţie a tuturor celor opt inculpaţi în dosarul transferurilor de jucători.
Pentru George Copos, Anghel a solicitat condamnarea cu executare în regim de detenţie orientată către jumătatea maximă a pedepsei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.
În cazul lui Mihai Stoica, procurorul a solicitat condamnarea cu executare în regim de detenţie peste minimum pedepsei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Pentru ceilalţi şase inculpaţi solicitările procurorului au fost următoarele:
Cristian Borcea – condamnarea cu executare în regim de detenţie către jumătatea maximă a pedepsei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Ioan Becali – condamnarea cu executare în regim de detenţie orientată către maximum pedepsei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.
Victor Becali – condamnarea cu executare în regim de detenţie orientată către maximum pedepsei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.
Jean Pădureanu – condamnarea cu executare în regim de detenţie orientată către minimum pedepsei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.
Gheorghe Neţoiu – condamnarea cu executare în regim de detenţie peste minimum pedepsei specificat de lege pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Gheorghe Popescu – condamnarea cu executare în regim de detenţie peste minimum pedepsei specificat de lege pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.
Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, operat pe cord în urmă cu o săptămână, a declarat că nu are niciun fel de emoţii pentru sentinţa ce urmează să fie dată de Tribunalul Bucureşti în dosarul transferurilor de jucători, deoarece ştie că este nevinovat.
“Nu am niciun fel de emoţii pentru mâine, pentru că ştiu că sunt nevinovat. Oricum este un proces care va mai dura vreo trei ani, pentru că urmează apelul, iar apoi dosarul va merge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a spus Borcea, luni, la externarea din Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 – 2005.
Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca – realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire – de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB.Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea – de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean – din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa – de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …