Tuesday , April 16 2024

Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a demisionat

ciurchea

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, şi-a înaintat demisia la Guvern, el declarând pentru News.ro că demisionează din motive personale.
“Am depus acum demisia la Guvern. Mulţumesc tuturor colaboratorilor, indiferent de relaţia pe care am avut-o, mai bună sau mai puţin bună. Cred în proiectele pe care le-am susţinut şi, dacă m-aş întoarce în timp, sigur aş face acelaşi lucru. Este nevoie de card de sănătate, pacienţii cu hepatită C în stadiul patru au tratament, iar programul de oncologie pediatrică era o necesitate”, a spus Ciurchea, citat de Romania TV.
Vasile Ciurchea era la conducerea CNAS din iunie 2014, fiind numit în funcţie prin decizie a premierului de atunci, Victor Ponta. În decizia de numire în funcţie se arăta că Vasile Ciurchea va fi membru în Consiliul de Administraţie al CNAS până la expirarea mandatului, în 17 iunie 2017 şi va exercita şi funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Ciurchea a mai fost preşedinte al CNAS şi din februarie 2007 până în ianuarie 2009, când a fost înlocuit de Irinel Popescu, prin decizie luată de premierul de atunci, Emil Boc.

Vezi si

Aproape 1.000 de cazuri de rujeolă în ultima săptămână în România și un deces

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că în perioada 1 ianuarie 2023 – …